MyWIZ, secretul contabililor de succes
Conferința națională a CECCAR. Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR, cu 93% din voturile valabil exprimate

Conferința națională a CECCAR. Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR, cu 93% din voturile valabil exprimate

Numărul 13-14, 11-24 aprilie 2017  »  Conferința Națională a CECCAR

Profesioniști contabili, reprezentanți ai conducerii filialelor și ai conducerii centrale s-au reunit, la 8 aprilie a.c., la București, cu ocazia Conferinței naționale a CECCAR.

Lucrările Conferinței, desfășurate conform reglementărilor în vigoare, au fost structurate în 19 puncte înscrise pe ordinea de zi referitoare la activitatea desfășurată de CECCAR în 2016, precum și la obiectivele prevăzute pentru anul în curs.

Cu acest prilej s-au reconfirmat încrederea și susținerea manifestate de membrii CECCAR față de activitatea desfășurată de organismul profesional, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova fiind reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR pentru mandatul 2018-2022, 92,8% din voturile valabil exprimate fiind în favoarea candidatului.

La moment de bilanț al anului trecut, președintele CECCAR a declarat, făcând o retrospectivă a celor trei ani de mandat (reamintim că prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova a fost ales președinte al Consiliului Superior al CECCAR în luna octombrie 2014, în cadrul Conferinței Naționale Extraordinare a Corpului): „După cum știți, am parcurs o perioadă destul de agitată, însă am avut surpriza foarte plăcută să întâlnesc o echipă extraordinară. Colegii din Biroul Permanent, din Consiliul Superior, președinții de filială, toți colegii ați înțeles demersurile noastre de intrare în normalitate. Fără suportul tuturor nu am fi reușit să facem schimbările necesare. Am început un drum destul de greu: o structură care necesita îmbunătățiri, atât din punctul de vedere al organizării, cât și din cel al reglementărilor, relații deficitare de comunicare cu instituțiile statului. Dar cu perseverență, cu implicare și dăruire am reușit să ajungem unde suntem astăzi.

Aș vrea să punctez câteva lucruri pe care am reușit să le realizăm. Primul este îmbunătățirea serviciilor către membri, pentru că reprezintă principalul nostru obiectiv, ca organism profesional. Și aici mă refer la partea de formare profesională, la partea de comunicare, socializare, de reglementări interne, care de multe ori ne creau probleme. Am făcut pași în această direcție, însă mai sunt încă foarte multe de făcut. Avem de revizuit aproape toate standardele, Regulamentul auditului de calitate. La toate acestea se lucrează deja și sperăm ca împreună să le putem creiona astfel încât viața noastră, ca membri ai CECCAR, să fie mult mai ușoară.

Un alt aspect pe care am pus accentul a fost îmbunătățirea relațiilor cu autoritățile de reglementare. Astăzi avem un dialog bun cu Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Ministerul Justiției. Acestea sunt semne că lucrurile se îndreaptă spre direcția bună. Suntem prezenți în grupurile de lucru ale MFP, avem întâlniri periodice cu reprezentanți ai ministerului.

După cum ați observat, ne-am axat pe identificarea în timp real a tuturor modificărilor legislative și punerea lor în dezbatere. Am avut multe puncte de vedere transmise instituțiilor abilitate, care au fost luate în calcul. Consider foarte important faptul că la nivelul ANAF este luată în calcul modificarea Formularului 010, cu declararea modului de organizare a contabilității. Toate noutățile legislative le puteți consulta pe site-ul CECCAR, la rubrica Legislație. Veți găsi acolo atât proiectele de acte normative care sunt în dezbatere publică – și ne dorim ca la fiecare act care este în dezbatere publică să primim feedback de la dumneavoastră –, cât și actele normative care sunt publicate și care au incidență asupra profesiei sau activității mediului de afaceri, pentru că trebuie să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă”.

Cu referire la serviciile pe care CECCAR le oferă membrilor, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova a menționat că „întreprindem toate demersurile necesare pentru a ne alinia serviciile oferite membrilor la cerințele erei digitale. La începutul acestui an am lansat o nouă platformă de raportare. Au existat câteva probleme din cauza estimării eronate privind timpul necesar realizării, platforma fiind foarte complexă, dar ne exprimăm convingerea că aceasta va ușura viața tuturor. La anul, pe lângă varianta online, va exista obligatoriu fișierul pdf inteligent care va fi depus la CECCAR, astfel încât toate preluările în baza de date să se facă în timp real. De asemenea, am dezvoltat și testăm o platformă cu fișa personală a fiecărui membru – fiecare utilizator va avea username și parole unice, care vor permite accesul la toate resursele informatice online pe care Corpul le va dezvolta. Veți avea acces la situația cotizațiilor, situația cursurilor, opțiunile de curs. De asemenea, dorim ca pentru fiecare membru să facem o pagină de prezentare și, bineînțeles, să renunțăm la acele carnete vechi, să facem o nouă legitimație, cu cod de bare sau cu QR code, astfel încât orice potențial client să poată obține foarte ușor informații profesionale despre dumneavoastră. Sigur, datele personale vor putea fi accesate doar cu username și parolă. De asemenea, la conferința de la Brașov, din ianuarie, am promis că dezvoltăm o platformă de consultanță. Aceasta este în curs de finalizare și îi vom anunța lansarea după Sărbătorile Pascale. Va fi disponibilă pe domeniul qa.ceccar.ro (questions & answers). Colaboratori consultanți vor răspunde întrebărilor dumneavoastră adresate prin intermediul acestei platforme, care sperăm să fie foarte utilă pentru membrii CECCAR. Totodată, aceasta va funcționa și pe sistemul forum, sub coordonarea unui consultant, pentru că și dezbaterile între colegi sunt foarte utile. Totodată, revista Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor va fi online începând cu numărul viitor, accesul fiind permis la fel, cu username și parolă. Iată că încercăm să venim cât mai aproape de dumneavoastră, adaptând serviciile noastre cerințelor erei digitale, încercând astfel să vă oferim sprijinul de care aveți nevoie.

De asemenea, ne-am aplecat în această perioadă asupra îmbunătățirii relațiilor cu mediul de afaceri, și aici menționez colaborarea foarte bună cu UGIR și CNIPMMR”.

Cu privire la măsurile pe care CECCAR le are în vedere pentru eliminarea concurenței neloiale din piață, președintele Corpului a precizat că se va colabora atât cu ONRC, cât și cu celelalte organisme profesionale (CAFR și CCF) care reglementează activitățile profesionale desfășurate în baza codului CAEN 6920, astfel încât în cel mai scurt timp rezultatele să fie vizibile.

„Am început diversificarea modului de formare profesională, așa cum ați văzut la filiala București. Ne dorim ca seminarele gratuite să fie seminare profesionale cu recunoaștere de ore de formare profesională, astfel încât această formare să nu se mai facă strict în cadrul cursurilor PNDPC. Astfel de seminare aduc informații foarte utile profesioniștilor contabili și ne ajută și pe noi să creionăm punctele de vedere transmise instituțiilor de reglementare cu privire la proiectele de acte normative cu incidență în activitatea pe care noi o desfășurăm. Am reușit să atragem lectori care, o dovedesc feedbackurile, sunt foarte apreciați de dumneavoastră, iar acest proces va continua. Ne dorim ca lectorii să fie specialiști care au atât abilități didactice, pentru acuratețe în transmiterea informațiilor, cât și experiență practică, pentru a veni în sprijinul activității desfășurate de dumneavoastră”, a mai declarat prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova.

Cum este de așteptat la orice moment de bilanț, planurile de viitor ocupă un loc foarte important, și aici subliniem faptul că în discursul rostit în cadrul Conferinței Naționale, președintele Consiliului Superior al CECCAR a enunțat că se are în vedere schimbarea Legii contabilității în sensul revenirii acesteia la forma care exista până în 2007, pentru organizarea și ținerea contabilității, forma actuală referindu-se la organizarea și conducerea contabilității. De asemenea, cu privire la cadrul legislativ, domnia sa a menționat necesitatea modificării reglementărilor în domeniu, făcând trimitere la recenta modificare a legii avocaților care a dat dreptul Uniunii Barourilor să stabilească tarife unice. „Din punctul meu de vedere este obligatoriu ca măcar pentru serviciile care țin de serviciul judiciar să nu se refuze o modificare în acest sens, pentru că s-ar face o discriminare. Și noi, ca experți contabili judiciari, suntem parte a sistemului judiciar, așa cum sunt și avocații”, a adăugat președintele CECCAR.

„Îmi doresc pentru noi, profesioniștii contabili membri CECCAR, să avem același statut cu cel al colegilor noștri din Franța, din Italia, din Germania: să fim mâna dreaptă a antreprenorului, omul fără de care să nu se ia decizii într-o companie. Acest lucru depinde și de noi, fiind necesar să ne lărgim aria competențelor pe care le deținem, să înțelegem că vremea serviciilor tradiționale a cam trecut. Automatizările au preluat o mare parte dintre activitățile pe care noi le făceam înainte. Nu trebuie să ne rezumăm la a preda clientului o balanță și o declarație. Trebuie să înțelegem că pentru el mult mai util este să îi creăm un tablou de bord și să îi furnizăm acele informații care să îl ajute în gestiunea afacerii sale”, a mai declarat prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, cu ocazia Conferinței Naționale a CECCAR.

Gabriel Radu - președintele Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR)Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Gabriel Radu, a luat cuvântul în calitate de invitat în cadrul ședinței, declarând: „Este o onoare pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră. Așa cum am spus de fiecare dată, la origine sunt contabil. Am iubit această profesie și o iubesc. Vreau să vă spun cu sufletul foarte deschis că sunt mândru că fac parte din această comunitate. Au fost perioade ușoare, au fost perioade mai grele, în care profesiile de expert contabil și contabil autorizat au rămas acolo unde le este locul la nivel economic. Din partea Consiliului CAFR vă transmit un mesaj de deschidere, de conlucrare și, nu în ultimul rând, de parteneriat. Acest parteneriat, care a început în urmă cu mai bine de un an, s-a materializat vizibil pentru dumneavoastră într-o serie de proiecte, iar multe dintre ele urmează să apară. Așa cum spunea și domnul președinte (al CECCAR – n.r.) suntem preocupați să venim către dumneavoastră cu informații, să ajutăm membrii și, cel mai important, să lucrăm pentru membri. Vă felicit pentru tot ceea ce faceți! Multe lucruri, inclusiv bune practici, le-am preluat de la dumneavoastră. Mult succes în lucrări, multă forță de muncă!”.

Lucrările Conferinței Naționale a CECCAR s-au desfășurat în conformitate cu ordinea de zi, reamintind că au fost supuse atenției și aprobării participanților documente referitoare la activitatea economico-financiară a CECCAR. De asemenea, au fost adoptate Programul de activitate al CECCAR pentru anul 2017, politicile de gestiune financiară, bugetul de venituri și cheltuieli și bugetul activității de investiții pentru anul în curs, Raportul Comisiei Superioare de Disciplină, Raportul privind Adunările generale desfășurate la nivelul filialelor, Raportul privind alegerile pentru funcțiile de președinți ai consiliilor filialelor, informarea privind structura Organigramei Corpului la nivel central, lista pentru acordarea titlurilor de „Președinte de onoare”,  „Expert contabil de onoare”, „Contabil autorizat de onoare”. Totodată, s-au desfășurat alegeri pentru completarea Comisiei Superioare de Disciplină și a Comisiei de cenzori. S-a validat, de asemenea, Hotărârea Consiliului Superior al CECCAR nr. 17/389 din 2017.

În finalul reuniunii, au avut loc discuții și s-au formulat propuneri pe marginea materialelor prezentate.

Galerie foto
Conferința Națională a CECCAR. Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR, cu 93% din voturile valabil exprimate Conferința Națională a CECCAR. Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR, cu 93% din voturile valabil exprimate Conferința Națională a CECCAR. Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR, cu 93% din voturile valabil exprimate Conferința Națională a CECCAR. Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al CECCAR, cu 93% din voturile valabil exprimate



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.