Conferința Științifică Internațională: Contabilitatea și profesia contabilă în era provocărilor
Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017 » Direct de la sursă
La Chișinău a avut loc, în zilele de 5 și 6 aprilie a.c., a VI-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale, organizată de Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) și Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova (ACAP), cu sprijinul ACCA și KPMG Moldova.
Evenimentul marchează Ziua profesională a contabilului din Republica Moldova, celebrată la 4 aprilie, și este dedicat promovării rezultatelor cercetării în domeniile contabilității, auditului și analizei economice, atât pentru mediul academic, cât și pentru practicieni.
Tema ediției 2017 a conferinței, Contabilitatea și profesia contabilă în era provocărilor, a adus în atenția participanților câteva direcții clare de cercetare și analiză: contabilitatea în contextul integrării economice, dezvoltarea conceptului de contabilitate în Republica Moldova în contextul reglementărilor europene, perspectivele de modernizare a raportării financiare, provocările şi practicile auditului financiar în Republica Moldova și analiza economico-financiară în evaluarea performanței de afaceri.
Reprezentanți ai profesiei contabile din Republica Moldova, cadre universitare ale Academiei de Studii Economice a Moldovei, oficiali ai Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Biroului Național de Statistică, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și ai Curții de Conturi au dezbătut pe marginea temelor amintite în cadrul sesiunilor conferinței.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a fost reprezentat la eveniment de profesorul Costel Istrate, președintele Filialei CECCAR Iași, care a avut o intervenție în cadrul sesiunii Convergențe și divergențe dintre contabilitatea românească actuală și IFRS.
Mai multe informații despre edițiile Conferinței Științifice Internaționale de la Chișinău sunt disponibile aici.
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou