Consiliul Concurenţei recomandă „relaxarea” condiţiilor pentru înscrierea avizelor de ipotecă în registrul naţional de publicitate mobiliară

Consiliul Concurenței recomandă „relaxarea” condițiilor pentru înscrierea avizelor de ipotecă în registrul național de publicitate mobiliară

Numărul 27-28, 14-27 iulie 2020  »  Analize și sinteze

C

PUBLICITATE
liul Concurenței a constatat, în urma unei anchete sectoriale, că anumite condiții de acces pe piața serviciilor de înscriere a avizelor de ipotecă sau alte garanții reale mobiliare în Registrul Național de Publicitate Mobiliară – RNPM sunt excesive, reprezentând reale bariere la intrarea pe piață. În acest context, instituţia anunţă că a elaborat o serie de recomandări pentru stimularea concurenței pe această piață.

RNPM, fosta Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, este un sistem informatizat de evidență a garanțiilor reale mobiliare și de publicitate a actelor și operațiunilor juridice prevăzute de lege. Prin înscrierea în această bază de date, creditorii ipotecari fac publică existenţa unei ipoteci mobiliare asupra unui bun și obţin un rang de prioritate pentru situația în care bunul ipotecat este executat silit. Înscrierea în RNPM se poate face prin intermediul unui operator autorizat al Registrului sau a unui agent împuternicit al acestuia, în urma completării unui formular de aviz de ipotecă și achitând o taxă și un tarif stabilit de operator/agent. „Practic, înscrierea în RNPM a avizelor de garanție reprezintă o simplă activitate administrativă și nu presupune controlul de legalitate asupra datelor cuprinse în formularul de înscriere”, precizează Consiliul Concurenţei.

Ministerul Justiției, în calitate de autoritate de supraveghere a acestei piețe, a încredințat operarea RNPM unor operatori în baza unor criterii de acces care, în timp, s-au dovedit a fi adevărate bariere la intrarea pe piață. Mai mult, din luna decembrie 2018, prin modificarea legislației în domeniu, instituțiile de credit, societățile din domeniul asigurărilor și executorii judecătorești nu mai pot opera înscrieri în RNPM. Astfel, ca urmare a reducerii numărului de operatori (la 4), gradul de concentrare a pieței a devenit unul foarte ridicat.

În prezent, pentru a desfășura activități de înscriere în RNPM, birourile teritoriale ale unui operator trebuie să acopere cel puțin 15 județe și capitala, condiție motivată de Ministerul Justiției prin caracterul de interes public al acestei activități în sensul asigurării accesului publicului la aceste servicii.

Cu toate aceste încercări de a reglementa distribuția teritorială – menţionează autorii raportului –, piața se concentrează în București și în câteva alte orașe mari, unde se efectuează aproximativ 60%-70% din activitate, respectiv cele multe înscrieri. Pe de altă parte, există județe în care nu există niciun furnizor de servicii de înscriere (județul Alba) sau cu un singur furnizor (Călărași, Covasna, Galați, Harghita, Mehedinți, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea).

În plus, ritmul accelerat de dezvoltare tehnologică a condus la orientarea desfășurării activității spre varianta online. Ca urmare, numărul de clienți care se deplasează la sediul operatorului sau agentului este din ce în ce mai mic, peste 70% din activitate desfășurându-se în baza unei semnături electronice calificate.

În aceste condiții, Consiliul Concurenței recomandă eliminarea criteriului privind acoperirea teritorială de către cei care doresc să intre pe piață, deoarece o astfel de cerință nu se mai justifică. În situații speciale și din considerente de interes public, în urma unei analize obiective, Ministerul Justiției, în calitatea sa de autoritate de supraveghere, poate institui funcționarea unor birouri într-un regim special, la un tarif reglementat.

În prezent, pentru a putea activa pe piață, un operator are obligația să încheie o poliță de răspundere profesională de minimum un milion de euro, nivel disproporționat în raport cu riscul asumat de către cei care efectuează o astfel de activitate cu caracter pur administrativ. În acest fel, se limitează intrarea pe piață a unor potențiali operatori, ceea ce ar permite o mai bună manifestare a concurenței.

Ca urmare, autoritatea de concurență recomandă ca limita minimă a poliței privind răspunderea profesională să fie stabilită proporțional cu riscul real pe care și-l asumă cel care efectuează înregistrarea în RNPM, plecând de la un pachet minim de riscuri, identificat printr-o analiză obiectivă, pe baze statistice istorice. În același timp, acești operatori au agenți împuterniciți care furnizează în mod direct și efectiv serviciile de înscriere în RNPM.

„Dacă până în anul 2018, chiar și pe fondul intervenției unor operatori asupra tarifelor practicate de agenții lor, exista o oarecare concurență între agenți, odată cu modificarea legislației și plafonarea tarifelor la un nivel minim, s-a ajuns la o uniformizare a tarifelor în piață, eliminând orice formă de concurență prin preț”, subliniază Consiliul Concurenţei, într-un comunicat. În acest context, instituţia susține eliminarea oricărei forme de intervenție asupra tarifelor cu caracter comercial, respectiv menținerea acesteia doar în acele situații cu caracter special, în care activitatea de înregistrare în RNPM are caracter de serviciu public.

Cei interesaţi pot conculta Raportul anchetei sectoriale pe piața serviciilor de înregistrare/înscriere a avizelor de ipotecă/alte garanții reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare/Registru Național de Publicitate Mobiliară pe pagina web a instituţiei, aici

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.