Consiliul Concurenței: Trebuie implementate noi reguli pentru transmiterea informațiilor pe piața de leasing operațional

Consiliul Concurenței: Trebuie implementate noi reguli pentru transmiterea informațiilor pe piața de leasing operațional

Telex » Știri 23 august 2021  

Consiliul Concurenței anunță că a impus noi reguli privind promovarea informațiilor pe piața de leasing operațional, astfel încât companiile să nu își poată coordona comportamentul, evitând încălcarea normelor din domeniul concurenței. „Astfel, Asociația Societăților de Leasing Operațional (ASLO) și 14 companii s-au angajat să adopte un set de măsuri de conformare cu legislația din domeniul concurenței, care să asigure, în același timp, confidențialitatea colectării, prelucrării și distribuirii de informații privind activitatea de leasing operațional. Aceste angajamente au fost asumate de cele 14 companii și ASLO pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială din cadrul investigației derulate de Consiliul Concurenței privind o posibilă coordonarea a politicilor comerciale, prin fixarea prețului și/sau împărțirea pieței, realizată printr-un schimb de informații referitoare la volumele realizate pe piață de fiecare societate de leasing operațional”, se menționează într-un comunicat al Consiliului Concurenței.

PUBLICITATE
Astfel, din statutul asociației vor fi eliminate prevederile care impun obligativitatea furnizării datelor, informațiile urmând a fi puse la dispoziție de către companii în mod voluntar. Mai mult, doar dacă există minimum cinci participanți, informațiile vor fi prelucrate și distribuite în formă agregată, care să nu permită identificarea companiei.

În același timp, atât companiile, cât și asociația s-au angajat să nu facă publice informații privind strategiile și politicile comerciale, reducându-se astfel riscurile unei posibile coordonări comportamentale între societățile de leasing operațional.

ASLO s-a angajat să publice pe pagina web rezultatele agregate obținute în urma colectării și prelucrării datelor de la companii, în acest fel, putând avea acces la informații și companiile care nu sunt membre ale asociației.

„În general, schimbul de informații pe anumite piețe poate fi util analizelor comparative, dar atunci când conține elemente cu grad mare de detaliu și individualizare, poate facilita coordonarea comportamentului companiilor, încălcând normele din domeniul concurenței. Prin implementarea angajamentelor, informațiile de piață vor fi disponibile atât clienților și altor societăți active pe piață, cât și potențialilor concurenți, într-o formă care să reflecte condițiile de piață, reducându-se riscul creșterii nejustificate a transparenței”, se precizează în comunicat.

Consiliul Concurenței va monitoriza îndeplinirea angajamentelor, pe baza informațiilor transmise de către companii. În cazul în care nu își îndeplinesc angajamentele, autoritatea de concurență îi poate sancționa operatorii de pe piață cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.