Relaţiile de muncă au făcut, totdeauna, obiectul unor cugetări celebre. Bunăoară, La Rochefoucauld (1613 – 1680) remarca: „Oricine găsește motiv să critice la alţii ceea ce alţii găsesc de criticat la el”. Nici La Bruyère (1645 – 1696) nu a fost mai puţin incisiv cu cei care nu respectau regulile elementare ale unei adecvate evaluări profesionale: „Lucrurile cele mari n-au nevoie decât să fie înfăţișate cu simplitate”. Voltaire (1694 – 1778) a mers mai departe, identificând un alt aspect major din sfera eticii: „Ești bun de nimic dacă ești bun doar pentru tine”, iar Jonathan Swift (1667 – 1745) oferea următoarea definiţie pentru critică, ironie și satiră: „Este un fel de oglindă în care, de obicei, fiecare descoperă faţa oricărei persoane, afară de a lui”.