Consultare publică la nivel european referitoare la un nou Plan de acțiune pentru educația digitală

Consultare publică la nivel european referitoare la un nou Plan de acțiune pentru educația digitală

Telex » Știri 19 iunie 2020  

Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică deschisă la nivelul UE, pentru a se asigura că viitorul Plan de acțiune pentru educația digitală va reflecta experiența dobândită în sectorul educației și formării din UE pe durata crizei provocate de coronavirus, a anunţat Executivul comunitar. „Din cauza pandemiei, numeroase școli și universități au fost închise, având loc trecerea la învățarea online și la distanță și la utilizarea tehnologiilor digitale la o scară masivă, fără precedent. Consultarea va permite Comisiei să tragă învățăminte din experiența dobândită și va sta la baza propunerilor pentru planul de acțiune, care va avea o importanță deosebită în perioada de redresare de după COVID-19”, precizează CE, într-un comunicat.

„Din cauza pandemiei de COVID-19, am asistat la cea mai puternică perturbare a educației și formării din istoria recentă a Europei. Au fost afectați 100 de milioane de studenți, de profesori și de membri ai personalului din învățământ din întreaga lume, iar mulți dintre aceștia au recurs la educația digitală pentru a putea continua anul universitar. Mulți dintre ei au folosit acum pentru prima dată numai tehnologii digitale pentru a preda și a învăța. Prin această consultare publică, am dori să înțelegem toate aceste experiențe și să învățăm din ele”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret. 

Consultarea publică urmărește să colecteze opiniile tuturor cetățenilor, instituțiilor și organizațiilor din sectoarele public și privat care doresc să își facă cunoscute punctele de vedere și experiențele dobândite în urma acestei crize fără precedent, precum și viziunea despre educația digitală în Europa. Consultarea va fi disponibilă în toate limbile oficiale ale UE și se va desfășura până la 4 septembrie. Procesul va fi completat cu o serie de evenimente de informare online desfășurate în cursul verii, prin care să se colecteze și alte opinii despre educația digitală și experiența dobândită în urma crizei de COVID-19.

Transformarea digitală este una dintre prioritățile Comisiei Europene, înscrisă în strategia emblematică O Europă pregătită pentru era digitală. Educația și formarea incluzive și de înaltă calitate sunt un element-cheie pentru realizarea acestui obiectiv ambițios și asigurarea faptului că toți europenii sunt pregătiți să trăiască și să muncească în era digitală. Pentru concretizarea acestei viziuni, Comisia Europeană va prezenta în septembrie 2020 un nou Plan de acțiune pentru educația digitală. „Noul document va fi un instrument esențial în procesul de redresare după criza de COVID-19, care va lua în considerare lecțiile învățate din aceasta și va reflecta viziunea pe termen lung legată de educația digitală europeană”, subiliniază reprezentanţii Executivului comunitar.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.