Consumul național de energie s-a majorat cu 9,12% în perioada ianuarie-iulie 2016

Telex » Știri 12 septembrie 2016  

Consumul final de energie electrică al ţării a fost de 32,1 TWh, în creştere cu 9,2% în perioada ianuarie – iulie 2016, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cea mai mare creştere, de 11,8%, a fost înregistrată în sectorul industrial. Consumul populaţiei a crescut cu 1,5%, în timp ce iluminatul public a scăzut cu 1,3%. De asemenea, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost mai mic cu 6,3%, iar exporturile au scăzut cu 9%.

Producţia totală a fost de 38 TWh, în creştere cu 3,4%. Producţia în termocentrale a scăzut cu 2,8%, iar cea a centralei nucleare de la Cernavodă, cu 4,8%. Totodată, a crescut producţia în hidrocentrale cu 12,9%, în centralele eoliene, cu 11,2%, şi în cele fotovoltaice, cu 17,2%.

În perioada analizată, resursele de energie primară au scăzut cu 1,7%, iar cele de energie electrică au crescut, faţă de acelaşi interval al anului precedent, cu 3,6%. Principalele resurse de energie primară au totalizat 18,623 milioane de tone echivalent petrol (tep), în primele şapte luni ale anului, în scădere cu 328.600 tep faţă de perioada similară din 2015. Totodată, importul de gaze naturale a crescut cu 296% în perioada analizată.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.