Convenția Multilaterala (MLI) produce efecte în România din 2024 – ce presupune acest lucru în practică

Convenția Multilaterala (MLI) produce efecte în România din 2024 – ce presupune acest lucru în practică

Numărul 10, 13-19 mar. 2024  »  Opinia specialiștilor

Oana Nicorescu

Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor (denumită în continuare „Convenția MLI”) produce efecte în România începând cu 1 ianuarie 2024.

Context

Convenția MLI este instrumentul care transpune eforturile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și ale Grupului celor 20 de Miniștri de Finanțe și Guvernatori ai Băncilor Centrale (G20) de a combate practicile care subminează sistemul fiscal, cunoscute sub denumirea de BEPS (Base erosion and profit shifting) .

Planul BEPS a identificat o serie de vulnerabilități ale prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri existente, iar modificarea acestora în mod bilateral ar fi fost un proces complicat și neuniform, având în vedere existența a peste 2.800 de astfel de convenții la nivel mondial.

Convenția MLI oferă țărilor semnatare un cadru comun pentru a combate abuzurile în utilizarea convențiilor de evitare a dublei impuneri și pentru a îmbunătăți mecanismele de rezolvare a disputelor. Convenția MLI acoperă 102 jurisdicții și a intrat in vigoare la 1 iulie 2018.

Convenția MLI – Parcursul României

România nu este membru al OCDE însă a aderat la Convenția MLI în iunie 2017 și a ratificat-o prin Legea nr. 5/2022. Convenția MLI a intrat în vigoare pentru România la 1 iunie 2022, iar prevederile sale sunt aplicabile de la 1 ianuarie 2024.

Aplicarea efectivă

Convenția MLI nu este un protocol de modificare a unei convenții, aceasta se va aplica împreună cu convențiile de evitare a dublei impuneri existente și va modifica aplicarea acestora în anumite condiții.

În primul rând trebuie ca atât România, cât și cealaltă țară semnatară a unei convenții de evitare a dublei impuneri să fi adoptat Convenția MLI, iar aceasta să fie aplicabilă pentru ambele state semnatare.

Pentru a modifica efectiv o clauză din convenția de evitare a dublei impuneri, ca urmare a adoptării convenției MLI, este necesar ca respectiva clauză să fi fost aleasă atât de România, cât și de statul partener al convenției în discuție, ca fiind selecționată pentru modificare prin convenția MLI.

Prin urmare, fiecare convenție de evitare a dublei impuneri va fi influențată în mod diferit de intrarea în vigoare a convenției MLI.

Ce instrumente avem la îndemână?

Website-ul OCDE oferă informații importante privind textul convenției MLI și convențiile de evitare e dublei impuneri afectate. Pagina BEPS MLI Matching Database oferă detalii privind stadiul aprobării convenției MLI pentru fiecare stat în parte, iar pentru fiecare convenție afectată indică articolele din convenția MLI aplicabile.

România a sintetizat modificările aduse prin Convenția MLI pentru 55 convenții de evitare a dublei impuneri, convenții pentru care partea română a depus la OCDE notificările privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru producerea de efecte de către convenție.

Data de la care convenția MLI va produce efecte pentru fiecare dintre statele partenere este menționată în mod distinct în secțiunea Declinare a răspunderii privind producerea de efecte de către prevederile convenției multilaterale din textul sintetizat al tratatului respectiv.

Textele sintetizate puse la dispoziția contribuabililor nu au putere de lege în sine, după cum specifică și documentele publicate: „Unicul scop al acestui document este de a facilita înțelegerea aplicării convenției multilaterale în cazul convenției și acesta nu constituie un izvor de drept. Textele legale autentice ale convenției și ale convenției multilaterale au prioritate și rămân singurele texte legale aplicabile”.

Fiecare țară semnatară a Convenției MLI poate revizui în orice moment modul în care convențiile de evitare a dublei impuneri sunt modificate.          

Va recomandăm să analizați prevederile convențiilor de evitare a dublei impuneri și modificarea acestora prin convenția MLI și să vă consultați cu specialiști în domeniul fiscal înainte de a efectua tranzacții cu nerezidenți.

Opiniile exprimate în acest materiale aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă neapărat poziția oficială a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.