Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 6,69% în trimestrul II
Numărul 33, 8-14 sept. 2021 » Breviar statistic
Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 5,30%, în trimestrul II al anului în curs față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Indicatorul a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative sporuri s-au regăsit în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (18,10%), intermedieri financiare și asigurări (12,12%), respectiv industria extractivă (10,44%). Cele mai mici creșteri s-au regăsit în activitățile profesionale, științifice și tehnice (2,66%), respectiv sănătate și asistență socială (1,45%).
Față de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 5,28%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 5,74%.
Comparativ cu același trimestru al anului precedent, în trimestrul II din 2021 costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 6,69%. Indicatorul a crescut în majoritatea activităților economice. Cea mai importantă creștere s-a regăsit în hoteluri și restaurante (27,12%), unde unitățile economice și-au reluat activitatea, ceea ce a condus la creșterea timpului efectiv lucrat, dar și a cheltuielilor cu forța de muncă. Creșteri semnificative s-au regăsit și în industria prelucrătoare (12,13%), informații și comunicații (10,33%), respectiv alte activități de servicii (10,16%). Diminuarea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învățământ (-7,53%), în special ca urmare a creșterii timpului efectiv lucrat comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 6,78%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 4,82%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg