Cristian Ghinea: Ultima variantă a PNRR este un echilibru realist între ce putem şi ce trebuie să facem

Cristian Ghinea: Ultima variantă a PNRR este un echilibru realist între ce putem și ce trebuie să facem

Telex » Știri 24 martie 2021  

Proiectul revizuit al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este un echilibru realist între ce putem face şi ce trebuie să facem, însă dezbaterile publice vor continua pe acest subiect, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, cu prilejul conferinţei online pe tema proiectului revizuit al PNRR, eveniment organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, relatează Agerpres. „Cred că documentul actual este unul echilibrat, un echilibru realist între ce trebuie şi ce putem să facem. Am împins reforme către ministere, am avut personal discuţii cu domnii miniştri de linie şi, desigur, au fost chestiuni care au rămas pe afară, dar nu vreau să bag în PNRR reforme pentru care nu sunt convins că există ownership ulterior, pentru că nu aş face decât să blochez banii”, a spus Cristian Ghinea.

Potrivit ministrului, există riscul de a exagera şi acesta va fi considerat un „milestone”. „Eu sunt mândru de document aşa cum arată acum. Arată limita de reformă pe care o putem pune acolo. Dacă în negocierile cu Comisia vor mai veni cerinţe de reformă cu care mă întorc la ministerele de linie şi le punem în documentul final postnegociere o să fac asta. Deci am făcut paşi importanţi înainte cu nişte reforme, sunt reforme care încă îşi caută ownership şi urmează negocieri”, a susţinut oficialul guvernamental.

Nu sunt excluşi partenerii privaţi, a continuat Cristian Ghinea, dând exemplu construcţia de spitale. „Dacă Ministerul Sănătăţii decide că partenerii privaţi pot umple un gol de servicii, atunci aceste parteneriate sunt eligibile, şi, dacă consideră că se pot atinge milestone-urile mai uşor cu parteneriate cu organizaţii neguvernamentale, cu companii, nu doar că le permitem, dar îi şi încurajăm să facă acest lucru”, a precizat el.

Potrivit lui Cristian Ghinea, dezbaterea publică va continua şi în următoarele luni. „Sunt foarte multe autorităţi locale care au trimis proiecte concrete. A fost o consultare publică ce ne-a ajutat să gândim alocările. Când vom ajunge la momentul de call de proiecte, vom spune ca atare. Deci primim încă observaţii şi, dacă ne vor ajuta observaţiile, pe 1 mai încep negocierile oficiale cu Comisia Europeană şi după 1 mai se mai pot face ajustări în care vom folosi aceste observaţii cu mare drag”, a conchis ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.