Cristian Roşu (ASF): Piaţa de asigurări a crescut cu 4,8% în primele nouă luni din 2020

Cristian Roșu (ASF): Piața de asigurări a crescut cu 4,8% în primele nouă luni din 2020

Telex » Știri 26 ianuarie 2021  

P

PUBLICITATE
aţa de asigurări a crescut cu 4,8% în primele luni din 2020, fapt care arată nu neapărat o creştere, ci o stabilitate a pieţei, o consolidare, a declarat, la un eveniment de profil, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, citat de Agerpres. „Anul 2020 a fost un an plin de provocări. Pornind de la începuturile acestei pandemii, îmi aduc aminte că în ianuarie anul trecut (...) prezentam un oarecare stadiu al digitalizării şi mă exprimam într-o formă puţin neacademică despre nemulţumirea vizavi de ritmul în care această digitalizare a avut loc. Şi iată că am fost contrazis de evenimente, de evoluţia vieţii pe parcursul anului 2020 şi am putut constata cu foarte multă surprindere, şi o surprindere pozitivă, faptul că absolut toţi actorii acestei pieţe s-au adaptat nu bine, aş spune extraordinar de bine, acestei situaţii prin care am trecut cu toţii. Ca drept rezultat al acestor adaptări, ca să nu fiu contrazis este creşterea pieţei asigurărilor în general pe parcursul anului 2020. Nu este o creştere spectaculoasă. Nu este o creştere care nu a mai fost întâlnită în anii care s-au scurs, dar în contextul pandemic prin care s-au făcut foarte multe reduceri de activităţi şi de procese o creştere de aproximativ 4,8% pe primele nouă luni ale anului arată nu neapărat o creştere, ci o stabilitate a pieţei, o consolidare a pieţei”, a spus Cristian Roşu.

El a menţionat că nu are încă rezultatele pentru întreg anul 2020, dar că datele pe care le deţine arată un trend îmbucurător.

„Anul 2021 îl văd ca pe an al creşterii respectului faţă de consumator care s-a manifestat şi pe parcursul 2020 şi, de asemenea, cu o creştere durabilă a business-urilor din cele două zone. Mă refer la buisness-urile societăţilor de asigurare şi societăţilor de brokeraj”, a afirmat Cristian Roşu.

El a declarat că speră ca acest an să reprezinte o reaşezare şi o reechilibrare a pieţei auto. În prezent, peste 71% din asigurările de non-viaţă sunt asigurări auto, respectiv 57% din totalul asigurărilor din piaţă sunt auto „ceea ce nu este nici normal, nici sănătos pentru o piaţă în evoluţie şi în dezvoltare”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.