„Cu perseverență și abordare echilibrată, succesul devine o certitudine!”
Numărul 13-14, 8-21 apr. 2026 » În pregătirea Examenului de acces
Pregătirea pentru examenul de acces la stagiul CECCAR a presupus o perioadă de studiu intens pe care o consider extrem de valoroasă pentru dezvoltarea mea profesională.
Ghidul editat de CECCAR este absolut esențial – parcurgerea lui temeinică este, din punctul meu de vedere, o condiție obligatorie pentru reușită. Cursurile m-au ajutat să clarific anumite aspecte teoretice și să consolidez informațiile, iar simularea examenului a avut un rol decisiv în gestionarea emoțiilor. Practic, emoțiile mele s-au consumat în timpul simulării, ceea ce mi-a permis să abordez examenul cu mult calm și încredere în reușită.
Le mulțumesc formatorilor CECCAR pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în cadrul cursurilor de pregătire, precum și pentru timpul și dedicarea oferite pe parcursul desfășurării simulării – o inițiativă extrem de utilă.
Celor care se pregătesc acum le recomand să acorde timp studiului individual, să urmeze cu seriozitate toate etapele pregătirii și să privească acest examen ca pe o treaptă firească în evoluția lor profesională. Cu perseverență și abordare echilibrată, succesul devine o certitudine!





Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”