La 15 ani după ce au fost lansate, este încă dificil să se concluzioneze dacă strategiile de specializare inteligentă pentru cercetare și inovare (R&D) în regiunile din UE își ating obiectivele, arată o analiză a Curții de Conturi Europene (ECA), citată de Agerpres. Auditorii subliniază trei probleme majore care rămân nesoluționate: identificarea și finanțarea unor priorități pertinente, promovarea unei cooperări concrete între regiunile din UE și evaluarea eficienței reale a specializării inteligente.

Specializarea inteligentă este o abordare a politicii de inovare care urmărește să asigure o mai bună utilizare a fondurilor politicii de coeziune a UE, prin identificarea acelor domenii de dezvoltare care au un adevărat potențial. Mai simplu spus, regiunile sunt cele care își stabilesc prioritățile de investiții, în funcție de punctele lor forte și de oportunitățile care le sunt specifice. Pentru a putea primi finanțare pentru cercetare și inovare din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), este obligatoriu să existe o strategie de specializare inteligentă. FEDR a alocat în scopul cercetării și inovării 73,8 miliarde de euro în perioada 2014-2027.

„Specializarea inteligentă ajută regiunile să își concentreze eforturile pe prioritățile pe care chiar ele le-au selectat. Dar, în contextul în care bugetul UE trece actualmente printr-o transformare majoră, care mută accentul pe industrie și apărare, cadrul actual se dovedește insuficient, deoarece se face prea puțin pentru a analiza critic valoarea acestor priorități sau alinierea lor cu obiectivele mai ample ale UE. Este esențial să se găsească un echilibru între abordarea de jos în sus și cea inversă și să se asigure că măsurile implementate efectiv în regiuni sunt coerente cu deciziile luate la nivelul UE. Altfel, pur și simplu nu vom reuși să utilizăm în mod strategic și eficace fondurile de la UE”, afirmă Annemie Turtelboom, membra Curții responsabilă de această analiză.

Potrivit auditorilor, nu se asigură deocamdată o supraveghere a procesului de specializare inteligentă. Din această cauză, este posibil ca prioritățile regionale să nu fie aliniate întotdeauna cu prioritățile UE, de exemplu cu obiectivele politicii industriale de a produce baterii, microcipuri și tehnologie bazată pe hidrogen. În realitate, Comisia Europeană nu joacă niciun rol în evaluarea sau influențarea priorităților alese de regiuni. Prin urmare, prioritățile regiunilor și obiectivele de inovare de la nivelul UE sunt implementate în mare parte independent unele de altele, neexistând mecanisme directe care să asigure o armonizare eficace.

Colaborarea interregională poate contribui semnificativ la succesul unei strategii de specializare inteligentă, oferind regiunilor șansa de a învăța din experiențele altora și de a avea acces la noi resurse, competențe și cunoștințe. Totuși, multe regiuni ale UE nu valorifică încă această oportunitate. În perioada 2014-2020, colaborarea interregională a jucat un rol periferic pentru specializarea inteligentă, programele și strategiile rareori incluzând inițiative transfrontaliere. Deși perioada 2021-2027 prioritizează cooperarea interregională, nivelul de implicare este în continuare problematic.

Auditorii subliniază că, încă de la început, monitorizarea succesului specializării inteligente s-a dovedit a fi o misiune dificilă, atât la nivel regional, cât și la nivelul UE. De altfel, de când a fost introdusă în 2014, această politică nu a fost evaluată temeinic. Este deci greu să se determine dacă ea funcționează sau nu. Cu alte cuvinte, nu există certitudinea că această abordare își atinge obiectivele, și anume de a ajuta regiunile să se specializeze în mod inteligent și strategic, sau că ea nu s-a transformat într-un simplu exercițiu pe hârtie pentru a accesa fonduri de la UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)