Cushman & Wakefield: Bucureștiul, în top 50 orașe la nivel mondial din punctul de vedere al chiriilor spațiilor stradale

Cushman & Wakefield: Bucureștiul, în top 50 orașe la nivel mondial din punctul de vedere al chiriilor spațiilor stradale

Numărul 47-48, 29 nov. - 13 dec. 2022  »  Lumea în care trăim

Bucureștiul se menține în top 50 orașe analizate la nivel mondial din punct de vedere al chiriilor spațiilor stradale și pe poziția 46 din 53 în clasamentul EMEA, imediat în urma Varșoviei, cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a orașului, de 53 de euro/mp/lună, potrivit unui studiu al companiei de servicii imobiliare Cushman & Wakefield, citat de Agerpres. Fifth Avenue din New York și-a recâștigat poziția de cea mai scumpă arteră comercială din lume, în timp ce, în premieră, cele mai mari chirii stradale din Europa se înregistrează pe Via Montenapoleone din Milano, depășind New Bond Street din Londra și Avenue des Champs Elysees din Paris, potrivit raportului "Main Street Across the World 2022", realizat de Cushman & Wakefield.

PUBLICITATE
Fifth Avenue din New York, cu o chirie de referință a magazinelor stradale de 1.756 euro/mp/lună, a revenit pe prima poziție în top, poziție pe care o cedase către Causeway Bay din Hong Kong în anul 2019.

În ediția din acest an, Causeway Bay a fost înlocuită în clasament de o altă arteră comercială din Hong Kong, Tsim Sha Tsui, unde chiria se situează la 1.261 euro/mp/lună.

Pe locul al treilea la nivel mondial, Via Montenapoleone din Milano, cu 1.212 euro/mp/lună, a devenit pentru prima dată cea mai scumpă stradă comercială din Europa, depășind New Bond Street din Londra unde costul de închiriere a spațiilor stradale se situează la 1.195 euro/mp/lună și Avenue des Champs Elysees din Paris, cu un cost de 922 euro/mp/lună.

Raportul, lansat pentru prima dată în 1988, urmărește cele mai importante artere comerciale din 92 de orașe din punctul de vedere al valorii chiriilor pentru spații cu o suprafață medie de 150-200 metri pătrați, folosind datele companiei. Studiul a fost realizat anual până în 2019, iar ediția din 2022 este prima publicată după acest an - permițând o perspectivă comparative a performanțelor de dinainte și după pandemie.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a orașului, de 53 euro/mp/lună, Bucureștiul se menține în top 50 orașe analizate la nivel mondial și pe poziția 46 din 53 în clasamentul EMEA, imediat în urma Varșoviei. În Praga, Budapesta, Zagreb și Belgrad chiriile practicate pentru spații stradale sunt peste nivelul din București, o valoare mai scăzută fiind consemnată în Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje.

"Raportul Cushman & Wakefield analizează spațiile stradale ocupate preponderent de branduri de lux, segment de retail care a reușit să recupereze rapid scăderile din perioada crizei sanitare. Acest lucru se poate observa și în rezultatele foarte bune raportate de retalerii de lux prezenți și în România, precum Louis Vuitton sau Rolex, branduri care însă nu se regăsesc în comerțul stradal. Din păcate, Calea Victoriei, singura arteră comercială inclusă în raport, are poate cea mai mică componentă de fashion în mixul de chiriași comparativ cu celelalte locații europene analizate. Credem însă că în condițiile în care Calea Victoriei a devenit o destinație din ce în ce mai apreciată, mai ales pentru varietatea de restaurante, cafenele, baruri, există șanse ca în perioada următoare să vedem și o dezvoltare a segmentului de fashion", susține Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency la Cushman & Wakefield Echinox.

Chiriile în destinațiile principale de retail la nivel mondial au scăzut în medie cu 13% în perioada de vârf a pandemiei Covid-19, dar ulterior au revenit la doar 6% sub nivelurile anterioare pandemiei. Creșterea globală a chiriilor în ultimul an a fost în medie de 2%, dar a variat foarte mult de la o regiune la alta.

Zona Asia Pacific a fost cea mai afectată în perioada pandemiei, chiriile scăzând în medie cu 17%, în principal din cauza restricțiilor de circulație, care au afectat principalele destinații turistice internaționale.

În Europa Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) costul de închiriere a spațiilor stradale s-a redus în medie cu 11%, un impact semnificativ având loc în Irlanda, Regatul Unit, Spania și Franța, unde chiriile au scăzut în medie cu până la 28%. Pe de altă parte, comprimările chiriilor au fost minime în unele zone din Europa de Est, cum ar fi Slovacia și Slovenia.

În prezent, chiriile în EMEA se situează la doar 8% sub nivelurile înregistrate înainte de pandemie, și, mai mult decât atât, la începutul anului 2022, volumul vânzărilor de retail în Uniunea Europeană a fost cu 4,1% mai mare comparativ cu nivelurile din momentul declanșării crizei sanitare. Cu toate acestea, redresarea a fost și va continua să fie dificilă din cauza inflației, cu impact atât asupra cererii de consum, cât și asupra retailerilor.

Comunicatul menționează că, la nivel global, chiriile au recuperat aproximativ 50% din scăderile înregistrate din momentul de vârf al pandemiei. O mare parte din această îmbunătățire a avut loc pe parcursul anului 2021 și la începutul anului 2022, înainte ca evenimentele economice globale din ultimele șase luni să înceapă să aibă un impact negativ asupra piețelor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.