Dan Costescu (CFR Călători): În acest an, ne-am propus să reparăm şi să modernizăm circa 440 de vagoane

Dan Costescu (CFR Călători): În acest an, ne-am propus să reparăm și să modernizăm circa 440 de vagoane

Telex » Știri 7 ianuarie 2021  

C

PUBLICITATE
ălători are în plan ca în 2021 să repare şi să modernizeze în jur de 440 de vagoane, însă este puternic dependentă de bugetul pe care îl va primi, a declarat Dan Costescu, directorul general al companiei, citat de Agerpres. „Pentru acest an, noi ne continuăm planurile aşa cum le-am stabilit şi le-am anunţat încă de la începutul lui 2020. Am stabilit atunci trei piloni importanţi: 1 - să punem călătorul în centrul deciziilor noastre, vocea lui va trebui să fie auzită, să se transforme în decizii; 2 - să ne ocupăm de trenuri mai bine decât în ultimii ani, şi s-a văzut acest lucru - v-am anunţat deja obiectivul 1000 plus, am ajuns la 1000 de vagoane după ce în sezonul trecut aveam doar 790, deci e o creştere de aproape 30% de parc, vă spun este fără precedent în Europa. Evident că ne trebuie şi buget pentru acest lucru. În acest an ne-am propus să reparăm şi să modernizăm undeva la 440 de vagoane. Evident că avem şi la scadenţă. Obiectivul nostru este să creştem controlat şi în niciun caz să scădem sub 1000 de vagoane. Din cele 440 - 400 ar fi doar cele reparate, iar 40-50 să fie vagoane modernizate. Repet, suntem puternic dependenţi de bugetul pe care-l vom primi. Anul trecut, prin faptul că am dublat practic viteza de modernizare faţă de anii precedenţi, am primit aceste fonduri şi am convingerea că şi în acest an aceste eforturi ale noastre vor fi din nou apreciate şi vor continua să vină banii pe investiţii”, a afirmat Dan Costescu.

Potrivit acestuia, compania are în plan să modernizeze şi vagoanele care formează trenurile internaţionale, pentru a fi pregătită în momentul redeschiderii graniţelor, ca urmare a stopării pandemiei de coronavirus. „Noi, în afară de aceste 440 de vagoane pentru exploatarea internă, avem şi nişte ţinte externe. Ne dorim să realizăm şi nişte trenuri internaţionale pentru a putea să mergem până la Viena sau în alte destinaţii în momentul când se vor deschide graniţele şi va trebui să contracarăm cumva ofensiva care va exista din partea celorlalţi operatori europeni. Pentru aceasta, ne-am propus un set de garnituri noi pentru internaţional care să fie vopsite identic, să aibă aceeaşi schemă de vopsire, să fie uniforme, indiferent că sunt de clasa 1 sau clasa a 2-a, vagoane de dormit sau cuşetă. Avem undeva acum o estimare la 350 de milioane de lei pentru investiţii. Doar pentru investiţii vorbesc, pentru că este capitol separat din buget. Vagoane aduse în stare nouă prin modernizare - este pârghia pe care o avem. În primul rând, eu îmi doresc ca atunci când se vor deschide graniţele şi se va putea opera foarte uşor dintr-o ţară în alta România, în speţă CFR Călători să fie pregătită pentru acest pas, şi asta înseamnă să aibă aceste vagoane gata”, a adăugat el.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.