Provocări în accesarea fondurilor europene în baza directivelor UE și a legislației naționale
Expertiza și auditul afacerilor
Întreprinzătorul român, dornic să acceseze fonduri europene în vederea finanțării afacerilor sale, ar trebui să cunoască, la fel ca la contractarea unui credit, atât condițiile de creditare, cât și detaliile privind finanțatorul. Prin urmare, în acest articol vom prezenta o scurtă istorie a Uniunii Europene, urmată de o descriere a pârghiilor pe care aceasta le folosește în realizarea obiectivelor sale, încheind cu câteva aspecte generale privind contabilizarea proiectelor europene în concordanță cu legislația națională.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale