Datoria publică a Germaniei a atins anul trecut nivelul record de 2.445 miliarde de euro
Numărul 31-32, 7-20 aug. 2024 » Lumea în care trăim
Datoria publică a Germaniei a atins un nivel record în 2023, arată noile date publicate în aceste zile de Oficiul Federal de Statistică din această țară (Destatis), transmite DPA, preluată de Agerpres. Datoria publică a Germaniei, care include datoriile Guvernului federal, ale guvernelor landurilor, municipalităților și cheltuielile cu securitatea socială, a crescut cu 3,3% anul trecut, la 2.445 miliarde de euro.
Datoria publică pe cap de locuitor a urcat cu 778 euro, la 28.943 euro. Majorarea datoriei ar putea fi atribuită "creșterii la nivel federal și municipal, precum și cheltuielilor cu securitatea socială, în timp ce guvernele landurilor au reușit să-și reducă nivelul datoriei", a precizat Destatis.
Un alt factor l-a constituit includerea conturilor companiilor publice de transport, după introducerea biletelor de călătorie subvenționate. Decizia a dus la majorarea datoriei cu aproximativ 9,8 miliarde de euro.
La finalul lui 2023, datoria Guvernului federal era de 1.696 miliarde de euro, o creștere de 4,7% față de 2022. Majorarea vine pe fondul cheltuielilor masive menite să reducă factura la energie a rezidenților și al avansului cheltuielilor militare, în contextul invadării Ucrainei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”