Deficitul comercial a crescut cu aproape 456 milioane euro în primele două luni

Deficitul comercial a crescut cu aproape 456 milioane euro în primele două luni

Telex » Știri 9 aprilie 2021  

În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2021, exporturile FOB au însumat 11,192 miliarde euro, iar importurile CIF 14,262 miliarde euro, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). În intervalul menționat, exporturile au scăzut cu 3,7%, iar importurile au crescut cu 0,2%, comparativ cu perioada similară a anului anterior 2020.

PUBLICITATE
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada analizată a fost de 3,070 miliarde euro, mai mare cu 455,9 milioane euro decât cel înregistrat în perioada corespunzătoare din 2020.

Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor au fost deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (50,0% la export și 37,2% la import) și alte produse manufacturate (30,1% la export și 30,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele două luni ale anului a fost de 8,454 miliarde euro la expedieri și de 10,521 miliarde euro la introduceri, reprezentând 75,5% din totalul exporturi și 73,8% din totalul importurilor.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 2,738 miliarde euro la exporturi și de 3,741 miliarde euro la importuri, reprezentând 24,5% din totalul exporturilor și 26,2% din totalul importurilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.