Delta Dunării, a cincea minune naturală a lumii, potrivit Instagram

Delta Dunării, a cincea minune naturală a lumii, potrivit Instagram

Telex » Știri 10 septembrie 2020  

SaveOnEnergy a dezvăluit cele mai „Instagrammabile” minuni naturale din lume, iar Delta Dunării este pe locul cinci, potrivit Mediafax. SaveOnEnergy a analizat datele Instagram, pe baza hashtagurilor.obținute de fiecare destinație. Pentru a determina ce destinaţii ar trebui incluse în studiu, SaveOnEnergy a chestionat 2.230 de respondenţi şi le-a cerut să numească ce minune naturală doresc cel mai mult să viziteze în întreaga lume.

Primele 15 cele mai frecvente răspunsuri au fost apoi clasificate folosind numărul de etichetări pe platforma de socializare Instagram.

Cea mai pitorească minune naturală a fost Parcul Naţional Yosemite din SUA, cu aproximativ cinci milioane de hashtaguri pe Instagram.

Celebra Cascadă Niagara din Canada este pe locul al doilea, cu puţin peste 4,6 milioane de hashtaguri.

Pe locul trei este o altă locaţie din SUA, Marele Canion, cu peste 4,1 milioane de hashtaguri.

Deşertul Sahara este al patrulea, cu peste 2,2 milioane de hashtag-uri pe Instagram.

Locul al cincilea este ocupat de Delta Dunării, care a adunat 1.638.573 de hashtaguri.

La distanţă mică, dar în afara top 5 se situează Insulele Galapagos din Ecuador.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.