Depozitele la bănci ale firmelor și populației s-au majorat cu 7,9% în martie, în ritm anual
Numărul 16-17, 30 apr. - 13 mai 2025 » Breviar statistic
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres. Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 69,9% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,3% față de luna februarie 2025, până la 439,979 miliarde lei. Comparativ cu luna martie 2024, acestea s-au majorat cu 7,3% (2,3% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,1% față de luna anterioară, până la 253,573 miliarde lei și cu 12,2% (7,0% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior. Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,5% (până la 186,406 miliarde lei) față de luna precedentă, iar față de luna martie 2024, au înregistrat o creștere de 1,2% (-3,5% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 30,1% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,6% față de luna februarie 2025, ajungând până la nivelul de 189,105 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna martie 2024, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 9,3% (9,1%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 1,0% față de luna februarie 2025, până la 129,085 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 7,8% (7,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,2% față de luna februarie 2025, până la 60,019 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu martie 2024, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 12,6% (12,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre