Dezbateri publice PNRR: Cristian Ghinea propune crearea unui instrument de finanțare pentru primării, respectiv a unui fond de reziliență pentru localități

Dezbateri publice PNRR: Cristian Ghinea propune crearea unui instrument de finanțare pentru primării, respectiv a unui fond de reziliență pentru localități

Telex » Știri 10 februarie 2021  

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a continuat seria de dezbateri publice pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al instituţiei, în cea de-a doua zi, dezbaterile au fost axate pe teme relevante abordării PNRR: „Cum dezvoltăm inteligent și durabil marile orașe?” – dezbatere cu participarea Asociației Municipiilor din România, respectiv „Cum valorificăm resursele mediului de afaceri” – dezbatere privind competitivitatea economică și digitalizarea.

În context, ministrul de resort, Cristian Ghinea, a subliniat că, în prezent, PNRR nu are o alocare punctuală pentru dezvoltarea localităților și nici nu indică obiective care urmează să fie susținute. În acest sens, potrivit unui comunicat al MIPE, el a propus crearea unui instrument de finanțare pentru primării, respectiv un fond de reziliență pentru localități, dat fiind că „reformele sunt așteptate de la autoritățile centrale, nu de la cele locale, iar dumneavoastră trebuie să încadrați investițiile pe care le aveți de făcut în aceste reforme”, a punctat ministrul. A adăugat faptul că din același fond de reziliență pentru localități ar putea fi finanțate școli, spitale, precum și alte obiective, în baza unui mecanism de prioritizare a investițiilor. Totodată, Cristian Ghinea a  subliniat că PNRR va trebui să fie un instrument de finanțare flexibil, ușor de implementat și orientat spre realizarea reformelor.

Propunerile pentru dezvoltarea inteligentă și durabilă a marilor orașe au vizat susținerea economiei circulare, colectarea selectivă a deșeurilor, investiții în sisteme de termoficare inteligentă, regândirea zonelor industriale, dar și soluții privind îmbunătățirea vieții de zi cu zi a locuitorilor. Pentru îndeplinirea obiectivelor și implementarea rapidă a reformelor și a proiectelor care le susțin, reprezentanții AMR au propus realizarea de achiziții centralizate.

În cadrul celei de-a doua dezbateri, cea referitoare la competitivitatea economică și digitalizare, au fost prezentate avantajele dezvoltării de instrumente financiare care au un efect multiplicator în economie. S-au discutat soluții pentru îmbunătățirea condițiilor pentru mediul de afaceri, precum realizarea unui punct unic de informare („one stop shop”), care să prezinte toate soluțiile de finanțare disponibile, dar și despre modul în care digitalizarea instituțiilor statului poate îmbunătăți viața antreprenorilor.

Vicepremierul Dan Barna a participat la ambele dezbateri, iar la cea de a doua reuniune a participat și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui.

MIPE a anunţat că astăzi publică pe site „Fișa de reforme și investiții”, un model de document care va ajuta partenerii de dialog să transmit propunerile pentru actualizarea PNRR.

România va avea la dispoziție 30,4 miliarde euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru implementarea PNRR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.