Documentul de poziție al Accountancy Europe – Construirea unei piețe credibile a obligațiunilor verzi, tradus de CECCAR în limba română

Documentul de poziție al Accountancy Europe – Construirea unei piețe credibile a obligațiunilor verzi, tradus de CECCAR în limba română

Numărul 11, 24-30 mar. 2021  »  Direct de la sursă

O

PUBLICITATE
cu Pactul ecologic european, Comisia Europeană plasează Europa pe o traiectorie prin care aceasta va atinge neutralitatea climatică până în 2050. Atingerea acestui obiectiv va implica investiții masive. Obligațiunile verzi sunt un instrument-cheie care ajută la canalizarea fondurilor către proiectele verzi. Există un interes crescut pentru această piață, dar pentru emitenți și investitori incertitudinile sunt în continuare prezente.

Europa are nevoie de investiții vaste pentru a deveni o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Legislația UE existentă și cea viitoare cu privire la finanțarea sustenabilă sunt menite să asigure că mai mulți investitori fac tranziția către investiții verzi. Comisia Europeană a plasat în centrul eforturilor sale demersul de a fluidiza direcționarea capitalului către investiții sustenabile.

Publicația Construirea unei piețe credibile a obligațiunilor verzi face parte din seria documentelor de poziție emise de Accountancy Europe și prezintă opiniile profesiei contabile cu privire la modalitățile de consolidare a încrederii în piața obligațiunilor verzi.

Printre recomandările cuprinse în această publicație se numără:

  • stabilirea unui Standard al obligațiunilor verzi al UE (EU GBS) obligatoriu pentru a se asigura că acesta este aplicat consecvent la nivelul pieței;
  • constituirea unui sistem european acreditat centralizat pentru evaluarea externă, fundamentat pe schemele și procesele naționale existente;
  • prevederea raportării la intervale regulate cu privire la obligațiunile verzi și la impactul real asupra mediului;
  • garantarea obținerii unei asigurări independente furnizate de o terță parte cu privire la rapoartele de alocare și de mediu:
  • alinierea EU GBS la taxonomia UE.

Documentul tradus în limba română poate fi consultat la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.