DRPCIV: Scădere uşoară a înmatriculărilor de autoturisme noi şi second hand, în primele nouă luni

DRPCIV: Scădere ușoară a înmatriculărilor de autoturisme noi și second hand, în primele nouă luni

Numărul 39, 15-21 oct. 2019  »  Breviar statistic

PUBLICITATE
triculările de autoturismelor noi şi second hand înregistrate în România, în primele nouă luni ale anului, au ajuns la 453.280 de unităţi, în scădere cu 0,05% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres. Conform statisticii, în intervalul ianuarie - septembrie 2019, numărul total de înmatriculări de autoturisme noi a fost de 124.049 unităţi (+16,37% faţă de primele nouă luni din 2018), iar în categoria „second hand” au fost centralizate 329.231 de unităţi. Din totalul de înmatriculări de autovehicule noi, înregistrat din ianuarie şi până în septembrie 2019, cele mai multe au fost Dacia - cu 37.115 unităţi, în creştere cu 26,65% faţă de acelaşi interval din anul anterior.

Pe segmentul autoturismelor rulate, cifrele arată o scădere de 5,10% a înregistrărilor, în perioada de referinţă ianuarie - septembrie 2019, până la 329.231 de unităţi faţă de 346.918 unităţi în aceeaşi perioadă din 2018. Cele mai multe înmatriculări din această categorie au fost consemnate pentru: Volkswagen - cu 81.629 unităţi (-6,35%, comparativ cu primele nouă luni din 2018), BMW (33.234 unităţi, -0,74%), Audi (31.217 unităţi, -4,02%), Opel (29.231 unităţi, -20,15%), Ford (27.193 unităţi, -14,81%).

Datele DPRCIV, publicate la jumătatea lunii martie 2019, arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi. În acest sens, dintre autovehiculele înregistrate la nivel naţional, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017. În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.