Dumitru Nancu (FNGCIMM): Aproape 20% din plafonul alocat IMM Invest s-a consumat

Dumitru Nancu (FNGCIMM): Aproape 20% din plafonul alocat IMM Invest s-a consumat

Telex » Știri 16 iunie 2021  

Aproape 20% din plafonul de 14 miliarde lei alocat programului IMM Invest s-a consumat până în acest moment, iar suma garantată de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri este de 2,7 miliarde lei, a declarat directorul general al instituției, Dumitru Nancu, potrivit Agerpres. „În acest moment, din plafonul alocat, de 14 miliarde lei, aproape 20% s-a consumat. Vorbim doar de sume care au și intrat în conturile întreprinderilor mici și mijlocii, adică infuzia de capital. La această dată, suma garantată de FNGCIMM pe IMM Invest este de 2,7 miliarde lei, iar suma finanțată, credite acordate și sume care se află în conturile IMM-urilor, este de 3,3 miliarde lei. Și un total de garanții acordat pe programul IMM Invest azi, la această oră, de 3.828. Continuă aceeași dispersie a tipurilor de credit. Sunt două tipuri de credit: capital de lucru și investiții. Și anul acesta ponderea de 87% se duce pe activitatea curentă de finanțare a lichidităților. Aici valoarea finanțărilor pe IMM Invest ridică la 2,8 miliarde lei. Garanția acordată de Fond e de 2,4 miliarde lei. Iar credite de investiții diferența de 13%”, a explicat Dumitru Nancu la un eveniment de specialitate.

Primele coduri CAEN finanțate în cadrul IMM Invest 2021 sunt: transporturile, cu 1.500 de credite, lucrări de construcții, cu 1.044 și comerț, cu 590, a adăugat directorul FNGCIMM.

Dumitru Nancu a subliniat că anul trecut sistemul financiar bancar din România a susținut 15 miliarde de lei credite, adică aproape 1,5% din PIB a fost injectat astfel în economie. FNGCIMM a garantat cele 15 miliarde lei cu aproximativ 12,7 miliarde lei. În șase luni, 26.000 de IMM-uri au beneficiat de acest program. „În acest moment, nu avem o lună, și deja numărul de beneficiari, cei care au fost aprobați, doar pe IMM Invest, sunt aproape 4.000. Și pe Agro Invest avem, deja, 500 de fermieri care beneficiază de acest program. Față de anul trecut, ritmul de aprobare crescut, s-a digitalizat. Dacă anul trecut am început de la una din 4 IMM-uri bancabilă, am închis anul cu una din două. A crescut și bancabilitatea IMM-urilor și asta și datorită sistemului financiar-bancar, care a scos puțin din rigurozitatea în ceea ce privește analiza”, a mai spus Dumitru Nancu. El a adăugat că pentru acest an se estimează circa 50.000 de beneficiari.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.