Economistul-şef al FMI: Estimările din iunie ale Fondului vor fi mult mai rele decât cele prezentate în aprilie

Economistul-șef al FMI: Estimările din iunie ale Fondului vor fi mult mai rele decât cele prezentate în aprilie

Telex » Știri 15 iunie 2020  

N

PUBLICITATE
estimări privind economia mondială ale Fondului Monetar Internațional vor mult mai scăzute, pe fondul menținerii ratelor de infecție cu COVID-19 și al redresării lente, a declarat Gita Gopinath, economistul-șef al FMI, într-un mesaj video citat de Business Insider, informează Mediafax. Organizația urmează să-și lanseze noile estimări pe 24 iunie, la aproximativ două luni după cele din aprilie, în care consemna că recesiunea generată de coronavirus va fi cea mai gravă cădere din aproape un secol. Proiecțiile actualizate „vor fi foarte probabil mai rele” decât cifrele din aprilie, a declarat Gopinath.

În ajustarea prognozei economice, organizația a luat în considerare costurile realocării forței de muncă, profunzimea crizei din sănătate, falimentele și cheltuielile consumatorilor.

Estimările din aprilie ale FMI au indicat deja o încetinire a economiei globale. Produsul intern brut global ar trebui să scadă cu 3% în 2020 în cel mai optimist caz, în timp ce o reapariție a coronavirusului în 2021 ar avea ca rezultat doi ani consecutivi de contracție economică accentuată, a spus FMI.

Două luni mai târziu, „incertitudini profunde” încă mai întunecă o mare parte din evoluția economică a lumii, a spus Gopinath. În timp ce regiunile cu măsuri stricte de izolare, cum ar fi China, au înregistrat o revenire accentuată de la minimele induse de virus, noi focare în mai multe state americane riscă să prelungească pandemia.

Economistul FMI a subliniat tensiunile crescânde dintre China, SUA și Hong Kong ca pe un risc emergent care ar putea afecta redresarea chiar și după dispariția amenințării virusului. „Există multe alte tensiuni care se dezvoltă”, a spus ea. „Toate acestea au implicații foarte mari pentru lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, pentru că se modifică zonele de producție, globalizarea este afectată și crește protecționismul”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.