Ediție aniversară a Festivalului Filmului European

Ediție aniversară a Festivalului Filmului European

Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016  »  Roza vânturilor

În luna mai, cinefilii se vor putea bucura de multiculturalitatea și bogăția stilistică a cinematografiei europene, în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la a XX-a ediție.
FFE XX se va desfășura în perioada 5‑29 mai în diferite orașe din țară, respectiv în București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Hunedoara, Târgu-Mureș și Timișoara, patru dintre acestea aflându-se în cursa pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021 – proces ce se va finaliza în septembrie 2016.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, împreună cu reprezentanța Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor europene, sub patronajul EUNIC București.

Potrivit unui comunicat emis de ICR, actuala ediție, în cifre, s-ar caracteriza astfel: cel mai mare număr de filme dintre toate edițiile anterioare – 85, cel mai mare număr de săli de proiecție în București – 8 (Cinemateca Eforie, Cinema „Elvire Popesco”, Cinema PRO, Institutul Cultural Român, Spațiul Public European, Institutul Cervantes, Centrul Ceh, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”), cel mai mare număr de orașe în care se organizează proiecții: 6.

Printre noutățile acestei ediții se numără secțiunea 10 prieteni ai FFE, dedicată regizorilor care au fost ambasadorii onorifici ai festivalului în ultimii 10 ani: Cristi Puiu (2006); Corneliu Porumboiu (2007); Cristian Mungiu (2008); Marian Crişan (2009); Radu Jude (2010); Radu Muntean (2011); Cătălin Mitulescu (2012); Adrian Sitaru (2014); Tudor Giurgiu (2015) și Anca Damian pentru această ediție, precum și secțiunea Shakespeare 400, realizată cu sprijinul British Council, care cuprinde filmele Hamlet (1948, regia Laurence Olivier); The Angelic Conversation (1985, de Derek Jarman); Next (1990, de Barry Purves); Much Ado About Nothing (1993, de Kenneth Branagh); Maxine Peake as Hamlet (de Margaret Williams).

Selecția producțiilor din festival este realizată cu aportul ambasadelor, institutelor și al centrelor culturale ale țărilor europene în România și completată cu filme europene valoroase distribuite de Independența Film și Transilvania Film.
Festivalul oferă publicului său filme cu tematică variată, pentru că diversitatea este ceea ce caracterizează cel mai bine Uniunea Europeană.

Mai multe informații despre FFE XX sunt disponibile pe site-ul dedicat evenimentului, http://www.ffe.ro. (O.P.)

Cuvinte-cheie: roza vânturilor, festival, film, FEE, ICR, EUNIC



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.