eJobs: Candidații români nu mai sunt interesați de freelancing și joburi part-time

eJobs: Candidații români nu mai sunt interesați de freelancing și joburi part-time

Numărul 15, 21-27 apr. 2021  »  Analize și sinteze

Una dintre schimbările importante care au apărut în ultimul an pe piața muncii și care au marcat puternic comportamentul candidaților și angajaților deopotrivă a fost creșterea exponențială a interesului pentru joburile full time din companiile mari. Astfel, potrivit unui sondaj realizat la începutul anului de eJobs, în rândul candidaților se înregistrează cel mai scăzut nivel al ultimilor ani în ceea ce privește intenția de a pleca la muncă în străinătate sau de a lucra pe cont propriu, fie ca freelancer ori ca antreprenor, relatează Mediafax. În plus, datele aferente primului trimestru din 2021 confirmă această tendință – doar 0,3% din totalul aplicărilor au fost făcute pentru joburile în sistem freelancing sau project based. 11,5% au mers către joburile part time, iar 86,7% au vizat joburile full time.

„Până la începutul lui 2020, tinerii, în special, erau foarte atrași de ideea de freelancing și de libertatea care vine odată cu acest stil de lucru. Marketingul, media, contabilitatea ori IT-ul erau domenii predilecte pentru freelancing, însă de mai bine de un an lucrurile arată complet diferit. Cele mai căutate sunt joburile care promit stabilitate și oportunități de creștere pe termen lung. În ceea ce-i privește pe candidați, asta se traduce printr-un interes din ce în ce mai firav față de ideea de freelancing, iar în privința angajaților printr-o scădere uriașă a ratei de fluctuație din companii”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Există, totodată, un tipar care se conturează din ce în ce mai clar și în comportamentul de aplicare pentru locurile de muncă full time. Astfel, candidații se uită mai degrabă spre acele poziții deschise în companii multinaționale din domenii care au rezistat în fața provocărilor economice din ultimul an, precum retail, IT, banking sau farma și se orientează ca opțiune secundară spre start-up-uri sau companii antreprenoriale.

„Această prudență excesivă este cumva de înțeles după răsturnarea pe care a suferit-o piața muncii și o vedem nu doar la candidații cu experiență, ci și la cei tineri sau foarte tineri, care erau dornici până nu demult să experimenteze și puneau mare preț pe flexibilitate. Foarte probabil ca acest comportament să se manifeste chiar și după ce piața muncii își va fi revenit complet. Printre argumentele pe care candidații le aduc în favoarea joburilor full time se numără siguranța unui venit lunar, existența unui plan de carieră cu oportunități de creștere într-un orizont de timp bine definit sau un sentiment mai clar de apartenență la o echipă”, mai spune Bogdan Badea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.