eJobs: Departamentele de vânzări, în preferințele românilor pentru un loc de muncă, în martie

eJobs: Departamentele de vânzări, în preferințele românilor pentru un loc de muncă, în martie

Telex » Știri 15 aprilie 2021  

Aproape jumătate din totalul aplicărilor pentru un loc de muncă s-au îndreptat către departamentele de vânzări, conform datelor centralizate de o platforma de recrutare online eJobs, citate de Agerpres. Potrivit eJobs, în luna martie a acestui an au fost înregistrate pe platformă 1,4 milioane de aplicări, iar aproape 700.000 au fost alocate pozițiilor deschise în departamentele de vânzări din cadrul companiilor care angajează în prezent.

De altfel, acesta este departamentul care atrage cei mai mulți candidați atât din rândul specialiștilor cu experiență medie (2-5 ani), cât și din rândul tinerilor aflați la început de carieră (0-2 ani de experiență). În schimb, cel mai puțin, pentru aceste departamente, aplică managerii, chiar dacă sectorul vânzărilor, respectiv retailul, este una dintre industriile pe care le caută cel mai mult.

În topul celor mai căutate departamente, însă cu o treime din aplicările primite de joburile din vânzări, sunt cele de administrativ/logistică, unde cei mai activi sunt candidații mid-level și entry level. Clasamentul este continuat de departamentele de relații clienți/call center, marketing și financiar/contabilitate. De asemenea, creșteri se înregistrează, de la o lună la alta, și pentru departamentele IT din cadrul companiilor locale.

Conform analizei, un interes scăzut pentru un loc de muncă s-a consemnat, în luna martie, la departamentele de merchandising, resurse umane și achiziții.

În ceea ce privește aplicările pentru joburi în străinătate, tot departamentele de vânzări atrag cele mai multe aplicări, cu 30% din numărul total. Acestea sunt urmate de domeniile: construcții/instalații, producție, transport/distribuție și financiar/contabilitate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.