Emisiunile de obligaţiuni „verzi” au trecut de 200 de miliarde de dolari în acest an

Emisiunile de obligațiuni „verzi” au trecut de 200 de miliarde de dolari în acest an

Telex » Știri 6 octombrie 2020  

<

PUBLICITATE
lang="RO">Obligaţiuni „verzi” în valoare de peste 200 miliarde de dolari au fost emise de la începutul anului la nivel global, iar valoarea totală a lor a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, de la introducerea pe piaţă, în 2007, arată un studiu realizat de analiştii de la Bloomberg New Energy Finance (BNEF), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Obligaţiunile „verzi” sunt utilizate pentru a finanţa proiecte în domeniul energiilor curate şi mediului, precum parcuri de turbine eoliene şi transport cu emisii reduse de carbon.

Cele peste 200 miliarde dolari de obligaţiuni „verzi” emise în primele nouă luni ale acestui an sunt cu 12% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, chiar dacă economiile au fost afectate de pandemia de coronavirus.

„O mare parte a acestui an, emisiile de obligaţiuni «verzi» au fost în urma celor din 2019. Însă, luna septembrie, consistentă, cu emisiuni în valoare de peste 50 de miliarde de dolari, oferă speranţe cu privire la un posibil boom în ultimul trimestru al acestui an”, susţine Mallory Rutigliano, analist la BNEF.

Chiar dacă obligaţiunile „verzi” reprezintă doar o mică parte din piaţa totală de obligaţiuni, ele atrag din ce în ce mai multă atenţie, pentru că îndeplinirea obiectivelor privind reducerea emisiilor de CO2 va necesita investiţii în valoare de ordinul miilor de miliarde de dolari, atât din partea sectorului public, cât şi a celui privat.

Lansată în urmă cu peste un deceniu, piaţa obligaţiunilor „verzi” a explodat în ultimii ani, în condiţiile în care investitorii cer opţiuni de investiţii mai sustenabile. Chiar şi Uniunea Europeană intenţionează să emită astfel de obligaţiuni pentru a finanţa o parte din fondul său de relansare în valoare de 750 miliarde de euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.