Erste Group Bank prognozează pentru România o creștere economică de 4,2% în 2021 și de 4,5% în 2022

Erste Group Bank prognozează pentru România o creștere economică de 4,2% în 2021 și de 4,5% în 2022

Telex » Știri 4 mai 2021  

Erste Group Bank estimează că România va consemna anul acesta o creștere economică de 4,2% și de 4,5% în 2022, însă viteza și amploarea procesului de vaccinare rămân cei mai importanți factori pentru redresarea economică a regiunii în care operează grupul bancar, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. De asemenea, Erste Group Bank își menține perspectivele pozitive pentru 2021 și subliniază că redresarea economică din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), în care activează, depinde de o rată ridicată de vaccinare, un alt factor cheie pentru acest lucru fiind utilizarea eficientă a granturilor din Fondul de redresare al Uniunii Europene. În acest context, Erste estimează rate de creștere a PIB în ECE în 2021 cuprinse între aproximativ +3% și +5%. De asemenea, în opinia analiștilor grupului, producția industrială și creșterea PIB ar urma să revină la normal în a doua jumătate a anului.

„Două injecții vor stimula redresarea economiei. Una implică vaccinarea care imunizează oamenii, făcând astfel posibilă revenirea la normalitate. A doua constă în injecții de capital din Fondul de redresare al UE, în valoare de 750 de miliarde de euro. Această finanțare va cataliza un mare potențial economic, în special în regiunea noastră. Toate țările din regiunea noastră ar trebui să înregistreze o revenire economică în 2021, această creștere fiind vizibilă mai ales în a doua jumătate a anului. Mai mult, ne așteptăm la o creștere economică solidă și în 2022 - 2023, în condițiile în care utilizarea fondurilor UE oferă un impuls suplimentar”, a declarat Bernd Spalt, directorul general al Erste Group.

Viteza și amploarea procesului de vaccinare rămân cei mai importanți factori pentru redresarea economică a regiunii. Erste Group se așteaptă ca majoritatea populației eligibile pentru imunizare să poată fi vaccinată până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al acestui an.

„Bazându-se în mare parte pe procedurile comune de achiziții ale UE, multe țări din regiune au comandat suficiente doze de vaccin pentru a permite vaccinarea în proporție de 70% și atingerea așa numitei imunități de turmă. Din cauza progresului uneori lent al procesului de vaccinare, pentru unele economii din regiune prognozele de creștere a PIB pentru 2021 au fost revizuite ușor în scădere. Cu toate acestea, scenariul de creștere pentru 2021 în majoritatea piețelor Erste Group este, în general, peste media de +4,0% estimată pentru zona euro în ansamblul ei. În 2021, creșterea economică este de așteptat să fie mai pronunțată în Croația (+4,5%) și Serbia (+5,0%). Și economiile Ungariei, României și Slovaciei ar urma să urce cu peste 4%, urmate de Republica Cehă și Austria, cu o creștere estimată de 3,3% și, respectiv, 2,8%. Creșterea solidă ar urma să continue în 2022 în toate țările din regiune, cu avansuri anuale ale PIB între 4% și 5% și o accelerare mai pronunțată a creșterii în Austria, Slovacia și Republica Cehă”, se menționează în comunicat.

Un rol important în redresarea regiunii este atribuit de Bernd Spalt și Fondului de redresare al UE. „Sumele mari de bani pe care UE le pune la dispoziție ar trebui să fie investite în proiecte ambițioase, care urmăresc un obiectiv foarte clar”, notează Spalt. El subliniază că unele dintre programele naționale, în special în Europa de Est, ar putea fi și mai ambițioase în abordare.

„Pentru a avea o viziune clară cu privire la prioritățile investiționale trebuie doar să acordăm atenție generațiilor următoare în societățile noastre: sustenabilitate, digitalizare și educație”, atrage atenția directorul general al Erste Group.

Situația tinerilor din regiune s-a înrăutățit, în general, ca urmare a pandemiei, piețele muncii din Ungaria, Republica Cehă și Serbia, în special, înregistrând o creștere bruscă a numărului de tineri care nu au un loc de muncă și nu beneficiază de educație sau instruire.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.