Eset: Aproape 19 miliarde de înregistrări de date au fost expuse infractorilor cibernetici, în primul semestru din 2021

Eset: Aproape 19 miliarde de înregistrări de date au fost expuse infractorilor cibernetici, în primul semestru din 2021

Numărul 1, 12-18 ian. 2022  »  Conectarea la era digitală

Anul 2021 s-a conturat ca unul dintre cei mai prolifici de până acum pentru infractorii cibernetici și numai în prima jumătate a anului au fost expuse aproape 19 miliarde de înregistrări de date, susțin specialiștii companiei de securitate informatică Eset, într-o analiză publicată pe blogul din România, relatează Agerpres. În același context, costul unei fraudei de identitate și al pierderilor financiare asociate a atins cifra-record de 56 de miliarde de dolari, în 2020, majoritatea fiind derulate online.

Pe acest fond, experții Eset au întocmit o listă a obiceiurilor greșite ale utilizatorilor de Internet, cu scopul ca acestea să fie remediate pentru o mai bună „igienă” cibernetică în 2022. Astfel, o primă greșeală este utilizarea unui software învechit, ceea ce conferă infractorilor cibernetici un atu în a ataca dispozitivele vulnerabile. Datele valabile pentru anul 2020 arată că au fost descoperite peste 18.100 asemenea erori, echivalentul a mai mult de 50 de noi vulnerabilități software pe zi.

O altă problemă semnalată de către specialiști se referă la „igiena slabă a parolelor”. „Parolele sunt ca niște chei pentru diverse porți digitale. Din păcate, deoarece avem atât de multe parole de reținut - în medie, în jur de 100 - avem tendința de a le utiliza neatent. Folosirea aceleiași parole pentru mai multe conturi și alegerea unor credențiale ușor de ghicit le oferă hackerilor un avantaj masiv. Aceștia dețin software-uri pentru a trece peste criptarea slabă, pentru a testa conectarea cu variante de parole utilizate în mod obișnuit și pentru a încerca să utilizeze parole deja compromise ale altor conturi (fenomen cunoscut sub numele de credential stuffing). În schimb, puteți utiliza un manager de parole pentru a vă aminti și a reaminti parole sau fraze de acces puternice și unice. Și puteți activa autentificarea cu doi factori (2FA) pe orice cont care oferă această funcție”, explică sursa citată.

A treia eroare pe care o fac mulți dintre utilizatori este că folosesc rețelele Wi-Fi publice, o opțiune care nu este lipsită de riscuri. „Hackerii pot folosi aceste rețele pentru a spiona cum utilizați internetul, pentru a vă accesa conturile și pentru a vă fura identitatea. Pentru a rămâne în siguranță, încercați să evitați cu totul aceste hotspot-uri publice. Dacă trebuie să le utilizați, nu vă conectați la niciun cont important în timp ce sunteți conectat”, notează experții Eset.

De asemenea, accesarea cu un singur click a linkurilor suspecte reprezintă o greșeală pe care utilizatorii o fac frecvent. „Phishing-ul este una dintre cele mai prolifice amenințări cibernetice din zilele noastre. Utilizează o tehnică cunoscută sub numele de inginerie socială, în care atacatorul încearcă să-și păcălească victima să dea click pe un link rău intenționat sau să deschidă un atașament încărcat cu malware. Ei profită de credulitatea utilizatorului și încearcă, adesea, să forțeze luarea rapidă de decizii, dând mesajului un sentiment de urgență. Regula numărul unu pentru a contracara aceste atacuri este să vă gândiți de două ori înainte de a da click. Analizați cu atenție persoana sau compania care trimite e-mailul pentru a vă asigura că este legitim. Nu fiți presați să luați măsuri prea grăbite”, recomandă specialiștii în securitate cibernetică.

Alte exemple de greșeli sunt: lipsa protecției anti-malware de la un furnizor de renume pe computerele și laptopurile personale, utilizarea site-urilor web nesecurizate, combinarea vieții personale cu munca și, implicit, expunerea contului de business în fața hackerilor, oferirea de detalii personale la telefon, neefectuarea de backup-uri ale datelor importante, precum și neprotejarea dispozitivelor smart home.

„Aproape o treime dintre casele europene sunt echipate cu gadgeturi inteligente, cum ar fi asistenți vocali, televizoare inteligente și camere de securitate. Dar, prin dotarea lor cu conexiune la internet și inteligență, aceste dispozitive devin o țintă și mai atractivă pentru criminalii cibernetici. Acestea pot fi deturnate și transformate în rețele botnet pentru a lansa atacuri asupra altora sau pot fi folosite ca o poartă către restul dispozitivelor și datelor dvs. Pentru a le menține în siguranță, schimbați parolele implicite la pornire. De asemenea, asigurați-vă că alegeți un furnizor care are o experiență de remediere a vulnerabilităților cunoscute în produsele lor și să cercetați potențialele defecte de securitate înainte de a cumpăra un gadget”, se menționează pe blogul de specialitate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.