Eurostat: România, cea mai scăzută inflație anuală din UE, în martie

Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017  »  Breviar statistic

PUBLICITATE
noastră a înregistrat în luna martie cea mai scăzută inflație anuală din Uniunea Europeană, de 0,4%, în timp ce la nivelul UE a fost de 1,6%, iar în zona euro, de 1,5%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat, citate de News.ro. Niveluri scăzute ale indicatorului au mai consemnat Irlanda și Olanda, ambele de 0,6%. În schimb, cele mai ridicate rate ale inflației anuale au fost consemnate în martie în Letonia (3,3%), Lituania (3,2%) și Estonia (3%).

Datele Eurostat reflectă evoluția indicelui armonizat al prețurilor de consum din martie față de aceeași lună a anului precedent.

Față de februarie 2017, inflația a încetinit în 17 state membre, a stagnat în șase și a accelerat în cinci, printre care și România, unde prețurile de consum au urcat cu 0,1%.

În zona euro, cel mai mare impact asupra inflației anuale l-au avut în martie carburanții pentru transporturi (0,48 puncte procentuale), carburanții pentru termoficare (0,11 puncte) și legumele (0,08 puncte), în timp ce telecomunicațiile, pachetele turistice și îmbrăcămintea au avut cel mai mare impact negativ.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.