Eurostat: Consumul și veniturile gospodăriilor din UE au crescut în trimestrul trei din 2024
Numărul 3, 29 ian. - 4 feb. 2025 » Lumea în care trăim
Consumul real al gospodăriilor per capita a crescut cu 0,8% în trimestrul trei din 2024, în Uniunea Europeană și în zona euro, după un avans de 0,1% în precedentele trei luni, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În același timp, veniturile reale ale gospodăriilor per capita au urcat cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,4% în zona euro, după o expansiune de 0,5% în UE și de 0,3% în zona euro, în trimestrul doi din 2024.
În plus, în trimestrul trei din 2024 rata de economisire a gospodăriilor a scăzut cu 0,4 puncte procentuale (pp) în zona euro și cu 0,3 în UE, față de precedentele trei luni.
În rândul statelor membre ale UE pentru care există date disponibile, rata de economisire a crescut în cinci țări, a rămas stabilă în Franța și a scăzut în nouă țări. Cele mai mari creșteri au fost în Grecia (1,9 pp), Finlanda și Spania (ambele cu 1,1 pp), cele mai semnificative scăderi în Ungaria (-5,6 pp) și Danemarca (-2,4 pp).
În trimestrul trei din 2024, rata de investiții a gospodăriilor a scăzut cu 0,1 puncte procentuale (pp) în zona euro și în UE, față de precedentele trei luni.
În rândul statelor membre ale UE pentru care există date disponibile, rata de investiții a crescut în șase țări, a rămas stabilă în șase și a scăzut în trei țări. Cele mai mari creșteri au fost în Danemarca (0,5 pp), Ungaria și Portugalia (ambele cu 0,2 pp), scăderi fiind în Spania (-0,3 pp), Italia și Finlanda (ambele cu -0,2 pp).
Datele pentru România nu sunt disponibile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”