Eurostat: Inflația în zona euro a rămas stabilă la 1,2%, în luna iunie

Eurostat: Inflația în zona euro a rămas stabilă la 1,2%, în luna iunie

Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019  »  Lumea în care trăim

Rata anuală a inflației în zona euro a rămas neschimbată, la 1,2%, în iunie 2019, același nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată de Eurostat, informează AFP, citată de Agerpres. Cifra comunicată de Eurostat este în linie cu estimările analiștilor și mult sub obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creștere a prețurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

PUBLICITATE
O veste bună este însă faptul că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a crescut cu 1,2% în luna iunie, după un avans de 1% în luna mai. De asemenea, un indicator care pe lângă prețurile la energie și alimente exclude și prețurile la țigări, a crescut până la 1,1% în luna iunie, de la 0,8% în luna mai, peste estimările analiștilor.

Inflația de bază este urmărită cu atenție de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Banca a redus dobânzile și a achiziționat active în valoare de 2.600 miliarde euro, în încercarea de a aduce inflația aproape de obiectivul său țintă de 2%.

Estimarea publicată de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, precum și datele privind inflația în Uniunea Europeană să fie date publicității la data de 17 iulie.

Anterior, Eurostat a informat că rata anuală a inflației în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în mai 2019 până la 1,6%, de la 1,9% în aprilie, în timp ce în zona euro inflația a coborât până la 1,2%, de la un nivel de 1,7% înregistrat în aprilie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.