
Eurostat: România, cel mai ridicat deficit de cont curent din UE, în T4 din 2020
Numărul 14, 14-20 apr. 2021 » Breviar statistic
Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 110,30 miliarde de euro (3,2% din PIB) în trimestrul patru din 2020, iar țările membre ale UE cu cele mai mari deficite de cont curent au fost România (minus 3,5 miliarde de euro), Grecia (minus 2,7 miliarde de euro), Bulgaria, Estonia și Cipru (minus 0,8 miliarde de euro), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În trimestrul trei din acest an, Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 81,1 miliarde de euro (2,4% din PIB), iar în trimestrul patru din 2019 un plus de 66 miliarde de euro (1,9% din PIB).
Conform Eurostat, în perioada octombrie - decembrie 2020, 17 state membre ale UE au înregistrat un excedent de cont curent, pe primele locuri fiind Germania (70,40 miliarde de euro), Italia (22,20 miliarde de euro), Olanda (13,90 miliarde de euro), Irlanda (7,10 miliarde de euro) și Danemarca (6,50 miliarde de euro), în timp ce alte zece țări membre, printre care și România, au înregistrat deficit de cont curent.
Eurostat subliniază că în trimestrul patru din 2020 UE a consemnat cele mai mari excedente de cont curent pe relația cu Marea Britanie (46,80 miliarde de euro), SUA (31 miliarde de euro), Elveția (24,90 miliarde de euro), Brazilia (9,30 miliarde de euro), Hong Kong (5,90 miliarde de euro), Rusia (4,70 miliarde de euro), Canada (4,60 miliarde de euro), Japonia (3,30 miliarde de euro) și India (2,50 miliarde de euro). Deficite au fost înregistrate pe relația cu China (minus 23 miliarde de euro) și centrele financiare offshore (minus 15,40 miliarde de euro).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”