Eurostat: Spitalele din România, pe ultimul loc în UE la aparate de tomografie computerizată

Eurostat: Spitalele din România, pe ultimul loc în UE la aparate de tomografie computerizată

Numărul 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020  »  Roza vânturilor

Cea mai scăzută disponibilitate în spitalele din Uniunea Europeană a aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor s-a înregistrat, în 2018, în România (0,8 scanere CT la 100.000 de locuitori), urmată de Franța (1,2), Polonia, Olanda și Slovenia (toate cu 1,4), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. La polul opus s-au situat Danemarca (4 scanere CT la 100.000 de locuitori), Cipru (3,3), Bulgaria (2,8) și Portugalia (2,6).

De asemenea, cele mai scăzute disponibilități în spitale ale echipamentelor pentru Imagistică prin Rezonanță Magnetică (IRM) se înregistrau, în 2018, în Letonia, România și Slovacia (toate cu 0,4 aparate IRM la 100.000 de locuitori), Lituania, Bulgaria și Polonia (toate cu 0,6), iar cele mai ridicate erau în Finlanda (2,7), Cipru (2,1) și Italia (1,7).

În perioada 2013-2018, disponibilitatea aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor a crescut în majoritatea statelor membre UE. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Portugalia (plus 0,6 scanere la 100.000 de locuitori), urmată de Bulgaria (0,5) și Slovenia (0,3), iar cele mai semnificative diminuări s-au observat în Luxemburg (minus 0,6 scanere la 100.000 de locuitori) și Finlanda (minus 0,5).

În aceeași perioadă, cele mai importante creșteri ale disponibilității echipamentelor pentru Imagistică prin Rezonanță Magnetică s-au înregistrat în Finlanda (cu o creștere de 0,5 aparate IRM la 100.000 de locuitori), Irlanda (0,4), Estonia și Portugalia (ambele cu 0,3), singurele scăderi fiind în Letonia și Luxemburg (ambele cu minus 0,1 aparate IRM la 100.000 de locuitori).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.