
Eurostat: Turismul în UE, afectat sever de pandemie în 2020
Telex » Știri
26 noiembrie 2020
Numărul de înnoptări înregistrate în structurile de primire turistică din țările UE s-a situat la 1,1 miliarde în primele opt luni din 2020, un declin de 50% față de perioada similară din 2019, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cel mai sever declin al numărului de înnoptări înregistrate în structurile de primire turistică din UE a fost în aprilie (95%) și mai (89%), comparativ cu aceleași luni din 2019.
În sezonul de vară s-a înregistrat doar o redresare parțială, cu scăderi de 71% în iunie, 42% în iulie și 32% în august. În perioada iulie-august 2020, numărul înnoptărilor înregistrat în structurile de primire turistică din UE a scăzut cu 37% față de perioada similară din 2019.
În perioada iulie-august 2020, declinul înnoptărilor înregistrate în structurile de primire turistică din UE a fost mai puternic pentru oaspeții din țările străine (60% comparativ cu perioada similară din 2019) decât pentru oaspeții interni din țările care au raportat datele (17%).
În toate statele membre UE pentru care există date disponibile s-a înregistrat o scădere a numărului de înnoptări în structurile de primire turistică din UE în primele opt luni din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, de la un declin de 29% în Olanda, la un recul de 77% în Grecia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureștean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanți la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului