Nimic mai firesc decât preocuparea deosebită a profesioniștilor contabili, de fapt a majorității covârșitoare a populației României, față de tot ceea ce privește bugetul țării, denumit, oficial, cum bine se știe, „bugetul general consolidat”. În fond, în calitatea noastră dublă, de contribuabili și de beneficiari ai acestui buget, avem interesul legitim să se promoveze politici fiscale raționale, optime, nu numai din punct de vedere financiar, iar gestionarea fondurilor publice să fie conformă atât sub aspect legal, cât și sub semnul exigențelor eficienței, abordată din cel puțin trei perspective – economică, ecologică și socială.

Acestea sunt, dintotdeauna, premisele obligatorii ale oricărei analize pe tema dată. O confirmă o întreagă experiență istorică, începând cu primele secole ale Evului Mediu în Marea Britanie și Olanda, țări în care bugetul național este prezentat de monarhi, firește, în consonanță cu politicile guvernamentale, iar ceremoniile aferente dau măsura exactă a grijii permanente față de ceea ce numim gospodărirea banului public. Desigur, nu intenționez să conturez o microistorie universală a bugetului public, ci am dorit doar să relev câteva elemente care ne îndeamnă la o abordare serioasă, nu preponderent emoțională, a unui subiect care, fără întrerupere, a generat și generează controverse, dar și stimulează demersurile îndreptate spre identificarea și aplicarea de soluții dezirabile.

Potrivit acestor considerente, poate că ar fi bine să pornim, în scurta analiză propusă cititorilor, de la comunicatul potrivit căruia Eurostat a calculat, în cazul României, pentru trimestrul al doilea din acest an, un deficit bugetar de 4,1% din PIB. Mai multe titluri din presa scrisă și audiovizuală au tras, cum se spune, semnale de alarmă. Din păcate, unii nespecialiști nici măcar nu au avut răbdare să citească până la capăt comunicatul Eurostat. Pentru cine a dorit cu adevărat să se clarifice a venit la timp un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-au explicat, „bob cu bob”, aspectele de ordin metodologic care se cer luate în calcul atunci când ne pronunțăm asupra unei teme atât de complexe și de complicate.

Întrucât stau la dispoziția tuturor cele două comunicate, cu subtilitățile lor, cred că este bine să mergem direct la esență: în afară de faptul că evaluarea Eurostat viza exclusiv elementele de ordin sezonier, se impune a se reaminti că limitarea la un singur trimestru nu este suficient de relevantă pentru a se percepe tendințele care se manifestă de-a lungul unui an întreg. Tocmai elementele cu un evident caracter sezonier lămuresc despre ce este vorba. Adică avem de-a face cu aspecte conjuncturale, respectiv cele care privesc un termen scurt. Apoi există modalități de calcul diferite, în funcție de referențialul ales pentru evaluări. Dar, repet, nu acesta este elementul cel mai important. Contează calculele care vizează o perioadă mai îndelungată, nu numai primul semestru, ci – conform calendarului de centralizare a datelor – toate cele trei trimestre pentru care există informații oficiale. Or, concluzia-cheie este oferită de informația din care rezultă că, în intervalul ianuarie-septembrie 2017, deficitul bugetului general consolidat a fost de 0,81% din PIB.

O analiză mai detaliată a datelor conținute în comunicatul publicat de MFP în seara zilei de 25 octombrie a.c. relevă că execuția bugetară reprezintă, în continuare, un proces complicat, dificil, determinat de unele evoluții contradictorii atât la capitolul venituri, cât și la cel de cheltuieli. Faptul că veniturile însumează doar 21,6% din PIB – unul dintre cele mai reduse niveluri din Uniunea Europeană – își pune puternic amprenta asupra posibilităților de echilibrare a celor două talere ale balanței, cu scopul evident de a se diminua deficitul. Dacă ar fi să ne concentrăm atenția asupra cheltuielilor cu personalul, constatăm că, pe de o parte, a fost obligatoriu să se aplice unele măsuri adoptate în 2016, iar, pe de altă parte, că recentele decizii (cele care vizează anul curent) au indus tensiuni suplimentare. Una dintre consecințe constă în neîndeplinirea integrală a obiectivelor stabilite în domeniul investițiilor publice. Firește, sporirea salariilor pentru personalul plătit din fonduri publice a adus un plus de venituri din impozitele aferente, în schimb, încasările mai mici la TVA și la alte impozite au determinat, pe ansamblul bugetului general consolidat, o creștere semnificativă a deficitului. Este o temă care se cere aprofundată până în cele mai mici detalii, deoarece cauzele nerealizării integrale a veniturilor programate sunt, la rândul lor, numeroase, fiind legate și de dimensiunile evaziunii fiscale și ale altor procese și fenomene negative din economie.

Nu este cazul să repet toate elementele aduse de MFP la cunoștința celor interesați, deoarece sunt incluse integral în numărul de față al CECCAR Business Magazine. Însă ceea ce se cere reținut vizează reafirmarea deciziei autorităților statului de a nu se depăși ținta de deficit bugetar pe anul 2017, și anume 2,96% din PIB. Cum se va reuși să se obțină un astfel de rezultat reprezintă o altă temă, extrem de importantă, asupra căreia merită să medităm cu toții, în special sub aspect practic, în cele circa două luni care au mai rămas din acest an.