
Explicații și interpretări
Numărul 31-32, 10-23 aug. 2022 » La început a fost cuvântul...
Incontestabil, mass-media se înscrie în efortul general de cunoaștere, de explicare și de interpretare corectă a proceselor și fenomenelor actuale în economie. Numai că impactul acestor eforturi este diminuat de multe derapaje lingvistico-logice. Astfel, într-o emisiune radiofonică se afirma că „scumpirile dramatice din energie și creșterea inflației se află în prim-planul preocupărilor nu numai din economie, ci și din întreaga lume a afacerilor”. Or, se cuvenea ca realizatorul emisiunii să știe că „inflația” înseamnă, prin definiție, o „creștere” și că, de fapt, avem de-a face cu o creștere a „ratei inflației”. De asemenea, evoluția prețurilor „din energie” nu este un proces separat de „inflație”, ci o componentă a acesteia, iar „lumea afacerilor”, la rândul ei, nu este ceva separat de „economie”, ci o parte integrantă, organică a ei.
Nerespectarea exigențelor minimale ale comunicării publice l-a pus pe un participant la o dezbatere televizată în postura de a-și altera valoarea propriei intervenții atunci când a declarat că „trebuie să manifestăm reticență și rezerve față de opiniile de un radicalism extrem”. Care ar fi diferența dintre „reticență” și „rezervă”? Niciuna. Ambele definesc același tip de atitudine.
Să mai consemnăm un exemplu, de această dată, din presa tipărită. Într-un editorial se sublinia astfel: „Este evident că pentru o analiză mai serioasă se impune a utiliza date foarte amănunțite ale situației pe care să le examinăm printr-o detaliere a ansamblului conjunctural”. Ne întrebăm, din nou, în ce constă diferența dintre „amănunte” și „detalii”, precum și dintre un „ansamblu conjunctural” și o anumită „situație”? Evident, sunt sinonime. Tot atât de evidentă este nevoia permanentă ca, în spațiul public, să avem parte, fără excepții, de expuneri care valorifică, din plin, potențialul frumoasei noastre limbi. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Sub egida UNESCO, valorile culturii româneşti se bucură în lume de o tot mai largă recunoaştere
Capodopere ale lui Picasso şi Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală şi naţională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranţă” a tradiţiei şi inovaţiei artistice
KINOdiseea de la Bucureşti, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand naţional consacrat absolut la scară mondială