ExpoCaligrafia 2019 la Muzeul Antipa
Numărul 42, 5-11 nov. 2019 » Roza vânturilor
Peste şaizeci de lucrări caligrafice vor împodobi Holul Central de la Etajul Muzeului Antipa în perioada 8 noiembrie - 15 decembrie a.c., în cadrul unei inedite expoziţii temporare de caligrafie „ExpoCaligrafia 2019”, organizată de Asociaţia „Liber la Educaţie, Cultură şi Sport” în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. „«Biodiversitatea, comuniunea om-natură» va fi tema comună prin care interculturalitatea, specificitatea scrisului în diferite limbi internaţionale şi arta vor inspira publicul vizitator”, precizează reprezentanţii muzeului, într-un comunicat. Expoziţia reuneşte cele mai apreciate lucrări caligrafice, premiate la Concursul Naţional de Caligrafie, ediţia a III-a, 2019.
Cu acelaşi prilej, vor fi prezentate lucrări de referinţă realizate de caligrafi de renume internaţional din 23 de ţări de pe cinci continente, cum ar John DeCollibus, artistul cu peste 40 de ani experienţă în caligrafia ornamentală, sau Rick Paulus, fostul şef al Departamentului de Caligrafie de la Casa Albă în cadrul mandatelor preşedinţilor Bill Clinton şi George W. Bush, alături de alţi profesionişti atât români, cât şi din ţări precum Japonia, Grecia, Israel, Polonia, Italia, Columbia, Peru, Brazilia, Islanda, Indonesia, Kazahstan, Franţa, Rusia, Africa de Sud, India. De asemenea, în cadrul evenimentului expoziţional, va fi prezentată şi fotocopia paginii 44 din Evanghelia pictată pe pergament şi scrisă caligrafic cu litere de aur de Majestatea Sa, Regina Elisabeta, în anul 1886.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic