FAO-OCDE: Eliminarea foametei până în 2030, un obiectiv compromis de pandemie

FAO-OCDE: Eliminarea foametei până în 2030, un obiectiv compromis de pandemie

Telex » Știri 6 iulie, 9:33  

Eliminarea foametei în lume până în 2030, unul dintre obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de ONU, va fi dificil de atins, cu atât mai mult cu cât pandemia a agravat problema sub-alimentației, arată un raport comun publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), transmite AFP, preluată de Agerpres. Chiar dacă, la nivel global, domeniul agriculturii și alimentației a rezistat mai bine decât alte sectoare ale economiei la pandemia de Covid-19, „efectul combinat al pierderilor de venituri și inflației prețurilor de consum pentru produsele alimentare a făcut și mai dificil accesul la o alimentație sănătoasă pentru numeroase persoane”, susțin autorii raportului.

Obstacolele care stau în calea atingerii acestui obiectiv diferă de la o țară la alta. Potrivit prognozelor incluse în acest raport, „media disponibilității alimentare mondiale ar urma să urce cu 4% în următorii zece ani, pentru a ajunge la 3.025 de calorii per persoană pe zi”, susțin autorii raportului. Însă, această creștere a mediei globale se datorează în mare parte progreselor realizate de țările cu venituri intermediare, „în timp ce în statele cu venituri mici regimul alimentar va rămâne în mare parte neschimbat”. De exemplu, în Africa sub-sahariană, unde 224,3 milioane de persoane au suferit de malnutriție în perioada 2017-2019, „disponibilitatea alimentară pe cap de locuitor nu ar urma să crească decât cu 2,5% în acest deceniu, pentru a ajunge la 2.500 de calorii pe zi în 2030”, subliniază cele două organizații.

În ceea ce privește consumul de proteine animale pe locuitor, acesta ar urma să se stabilizeze în țările bogate, unde consumatorii vor înlocui din ce în ce mai mult carnea roșie cu carnea de pasăre și produsele lactate, în special din motive ce țin de mediul înconjurător.

În schimb, în țările cu venituri medii, cererea pentru produse din crescătorii și pescării va rămâne una puternică, iar „disponibilitatea în privința proteinelor animale pe cap de locuitor va crește cu 11%, reducând astfel la 4% decalajul de consum față de țările bogate, până la 30 de grame per persoană pe zi în 2030”, arată prognozele FAO-OCDE.

De asemenea, conform estimărilor incluse în raport, producția agricolă mondială ar urma să urce cu 1,4% pe an în următorul deceniu, în special grație progreselor realizate în economiile emergente și țările cu venituri reduse.

În ceea ce privește prețul produselor agricole și alimentare, care au crescut exploziv începând din al doilea semestru al lui 2020, stimulate în special de o cerere puternică pentru nutrețuri în China, „o corecție este așteptată în primii ani ai perioadei acoperite” de acest raport (2021-2030).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.