FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut în iulie, pentru a patra lună consecutiv

FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut în iulie, pentru a patra lună consecutiv

Telex » Știri 8 august 2022  

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut și în luna iulie, pentru a patra lună consecutiv, coborând și mai mult față de maximul istoric atins în luna martie, grație în special declinului prețurilor la cereale și uleiuri vegetale, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite AFP, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În luna iulie 2022, acest indice a scăzut cu 8,6% comparativ cu luna iunie, până la 140,9 puncte, față de valoarea revizuită de 154,3 puncte atinsă în luna iunie. Chiar dacă a scăzut timp de patru luni, acest indice este în prezent cu 13,1% mai mare decât era în luna iulie 2021.

PUBLICITATE
„Scăderea prețului produselor alimentare de la nivelul istoric este binevenită; cu toate acestea, persistă multe incertitudini, inclusiv prețurile mari la îngrășăminte care pot afecta perspectivele de producție viitoare și veniturile fermierilor”, a declarat economistul-șef al FAO, Maximo Torero.

Reculul din luna iulie al prețului alimentelor se datorează în principal unei scăderi de 19,2% a prețului uleiurilor vegetale, „care a coborât la cel mai redus nivel din ultimele 10 luni”, în condițiile în care au scăzut cotațiile internaționale pentru toate tipurile de uleiuri.

Potrivit FAO, prețurile cerealelor au scăzut cu 11,5%, „în primul rând ca urmare a unei diminuări de 14,5% a prețului grâului, parțial ca reacție la acordul încheiat între Ucraina și Federația Rusia pentru deblocarea exporturilor din principalele porturi din Marea Neagră”, subliniază organizația.

Prețul zahărului, calculat de FAO, a scăzut cu 3,8% comparativ cu luna iunie, în timp ce prețul lactatelor s-a redus cu 2,5%, iar prețul cărnii calculat de FAO a înregistrat un declin modest, de 0,5%, în condițiile în care a scăzut cererea de import pentru carnea de vită, oaie și porc, în timp ce prețurile internaționale la carnea de pui au atins un maxim istoric.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.