Festivalul Enescu 2016

Festivalul Enescu 2016

Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016  »  Roza vânturilor

Așa cum am amintit într-un număr anterior al revistei, Anna Țifu, Valentin Răduțiu, Ștefan Tarara, Josu de Solaun, Eun-Sun Hong, David Geringas, Peter Donohoe, Florin Croitoru, alături de Filarmonica „George Enescu” și dirijorii Horia Andreescu, Alex Bloch, Christoph Poppen și John Axelrod, sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scena Ateneului Român cu ocazia Festivalului Enescu 2016, ce se va desfășura la București, între 3 și 25 septembrie. Li se alătură peste 200 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai momentului din peste 40 de țări, care vor evolua în concurs în fața publicului pentru a-și trăi visul de a deveni mari muzicieni ai lumii.

Timp de 3 săptămâni, publicul este așteptat în Sala Mare a Ateneului Român să îi asculte și să îi susțină pe tinerii muzicieni. Într-un nou concept, concursul va fi completat de recitaluri extraordinare și concerte cu orchestră susținute de membri ai juriului și foști laureați ai competiției.

Gala de deschidere a Concursului Enescu 2016 va aduce pe scena Ateneului Român, la 3 septembrie, Triplul Concert de Beethoven în interpretarea a trei laureați ai competiției, astăzi nume cu rezonanță în muzica clasică internațională: Anna Țifu (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel) și Mihai Ritivoiu (pian), alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. În a doua parte a aceluiași concert, publicul va putea asculta în premieră și lucrarea Tektonum, compusă de Sebastian Androne, câștigătorul Secțiunii Compoziție a Concursului Enescu 2014. La galele finale ale fiecărei secțiuni de concurs – Vioară, Violoncel, Pian –, publicul se va putea bucura de trei concerte cu orchestră ale celor mai bine clasați tineri artiști din concurs, urmând ca la final să se desemneze câștigătorul ediției 2016 a competiției. În programul manifestării sunt incluse și lansări de CD-uri și sesiuni de autografe.

Biletele pentru Concursul Enescu pot fi achiziționate și la casele librăriilor Humanitas – Librăria Humanitas Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta), precum și de la Librăria Humanitas din Sibiu (Strada Nicolae Bălcescu nr. 16). Tot aici, publicul va putea consulta și programul complet al recitalurilor extraordinare și concertelor cu orchestră de la Ateneul Român. Biletele sunt disponibile și online, pe site-ul Eventim.

Mai multe informații despre Festivalul Enescu găsiți aici. (O.P.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.