Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Telex » Știri 7 iunie 2016  

Timp de zece zile, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) va transforma orașul într-o scenă uriașă și va aduce în fața publicului nume mari din artele spectacolului. Cea de-a XXIII-a ediție a manifestării va avea loc în perioada 10-19 iunie și are în program peste 450 de evenimente.

Peste 2.850 de artiști și invitați speciali sunt așteptați să sosească la Sibiu pentru spectacole ce vor avea loc în peste 60 de spații, printre care biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de teatru.

Printre personalitățile care vin la Sibiu se numără Tim Robbins, Christoph Marthaler, Ludovic Lagarde – La Comedie de Reims, Antonio Andrade Flamenco, Finzi Pasca, Yamamoto Noh Theater, una dintre cele mai importante companii de teatru Noh din lume, precum și Thomas Ostermeier, Alvis Hermanis sau Luk Perceval.

Organizatorii ediției din acest an se așteaptă la peste 600.000 de vizitatori. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de asemenea, cel mai dinamic grup de voluntari din România, o comunitate ce reunește 300 de tineri români, unguri, japonezi, coreeni, canadieni, elvețieni, germani și francezi. Mai mult decât atât, festivalul aduce la Sibiu peste 200 de jurnaliști și bloggeri, atât din România, cât și din străinătate.

Președintele festivalului de la Sibiu, Constantin Chiriac, citat de Agerpres, a precizat că ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va demonstra că această manifestare culturală este dedicată, de fapt, nu doar teatrului, ci „artelor spectacolului”.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este una dintre cele mai importante manifestări de gen din România, iar la nivel internațional a ajuns să fie cel mai mare festival de artele spectacolului din Europa, ca amploare, dimensiune și calitate a evenimentelor.

Programul ediției din acest an și detalii privind achiziția biletelor sunt disponibile aici.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.