Festivalul Național de Teatru, privit din culise

Festivalul Național de Teatru, privit din culise

Numărul 42, 5-11 nov. 2019  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Zilele trecute, s-a desfășurat a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT). Organizatorii au pus întregul program al manifestării sub semnul împlinirii a trei decenii de la „evenimentele din decembrie 1989”, astfel încât caracterul de bilanț privind o perioadă semnificativă a istoriei naționale să fie cât mai evident. De altfel, sloganul evenimentului a fost „Teatrul, clipa magică a istoriei”.

Cvasitotalitatea cronicilor de specialitate dedicate FNT a relevat calitatea superioară a spectacolelor centrate pe mari creații dramaturgice ale clasicilor români și universali, pe montări în care viziunile moderne și moderniste n-au alterat, ci (dimpotrivă) au pus mai bine în valoare, în spiritul vremurilor pe care le trăim, idei nepieritoare din tezaurul cultural al întregii umanități.

Consemnăm această opinie, dominantă în amintitele cronici, tot ca o sinteză a ceea ce se poate spune despre o desfășurare impresionantă de talente, de forțe artistice, de imaginație care evidențiază, din nou și din nou, puterea artei, puterea actului de cultură de a transmite nu numai emoție, ci și mesaje ideatice la o altitudine etică pe măsura nevoii omului contemporan de a avea răspunsuri viabile la provocările și riscurile cu care se confruntă.

Tocmai pentru că firul călăuzitor al FNT l-a constituit racordarea la contemporaneitate din perspectiva ultimilor 30 de ani, atât în România, cât și în alte spații naționale de pe Mapamond, este de notat numărul mare al conferințelor și dezbaterilor consacrate teatrului, cu participarea unor prestigioși dramaturgi, regizori, actori. Ideea centrală a acestor manifestări a fost cât se poate de limpede, chiar dacă s-au înfruntat puncte de vedere foarte diferite și nu rareori, opus; teatrul este viața însăși, cu tot ceea ce are ea mai bun și mai puțin bun.

Evident, nu ne propunem o cronică a celor peste 50 de spectacole și a peste 30 de conferințe, mese rotunde și alte manifestări înscrise în programul FNT. Simultan cu Festivalul, a avut loc Conferința Națională a Managerilor Culturali, la care s-a relevat nevoia socială tot mai stringentă de a conferi actului artistic cât mai multe atribute de natură etico-civică. S-a subliniat, totodată, că asistăm la un proces tot mai accentuat de convergență a artelor, dovadă palpabilă fiind faptul că spectatorii au primit cu deosebit interes manifestările adiacente, precum expoziții de scenografie și costume, de pictură și gravură, precum și cine-concerte și alte conexiuni culturale cu un mare efect artistic.

Bineînțeles, la amintita Conferință a Managerilor Culturali au fost abordate și teme economico-financiare, cu accent pe modalitățile de atragere a unui public cât mai larg, astfel încât să se acopere, din veniturile proprii ale instituțiilor de artă, o parte cât mai mare de cheltuieli, chiar dacă există subvenții acordate de stat și de autoritățile publice locale. Aici intervin elemente specifice de comunicare cu publicul potențial, de adaptare a ofertei la cerere, dar și de influențare a gustului public în sensul promovării și receptării adecvate a actului cultural-artistic.

Cele zece zile ale FNT s-au constituit, prin toate componentele unui program dens și variat, într-o convingătoare pledoarie nu numai în sprijinul teatrului, ci al artelor, în ansamblul lor, într-o expresie, nu mai puțin convingătoare, a faptului că există un teren fertil în rândurile publicului autohton pentru germinarea, din plin, a sămânței culturii naționale și universale autentice.

(Copyright foto: fnt.ro)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.