Filiala Brăila
Numărul 45, 26 nov. - 2 dec. 2019 » Săptămâna antreprenoriatului – CECCAR
Marți, 19 noiembrie a.c., evenimentul a reunit, la Brăila, reprezentanți ai asociațiilor și ai mediul de afaceri local – Asociația Pentru Antreprenoriat România, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, precum și ai unor companii de la nivel local, alături de reprezentanți ai instituțiilor de reglementare, instituții de învătământ, bănci și membri – experți contabili și contabili autorizați, în dubla calitate de profesioniști contabili și antreprenori. La eveniment a participat și Constanța Petroianu – membru în Consiliul superior al CECCAR.
„Un rol important în dezvoltarea antreprenoriatului îl are profesionistul contabil, care protejează integritatea raportărilor financiare, contribuind, astfel, la stabilitatea și progresul general al entității. Profesioniștii contabili ajută la strategia entității, oferă consultanță și ajută firmele să-și eficientizeze costurile, să-și îmbunătățească producția și să diminueze riscurile. Profesioniștii contabili pot realiza toate aceste activități printr-o foarte bună pregătire profesională și numai în cadrul unui organism profesional bine organizat, reprezentativ”, a declarat președintele CECCAR Filiala Brăila, Gheorghe Stroe.
Camelia Drăgan, președintele Asociației pentru Antreprenoriat România, a declarat: „Se fac pași mici în direcția dezvoltării antreprenoriatului din județul Brăila. În anul 2019, Brăila a fost nominalizată a fi capitala antreprenoriatului românesc, cu toate că din datele de la Statistică, la nivelul anului 2018 sunt doar 2% IMM-uri pe locuitor, situând Brăila în coada clasamentului pe țară. Antreprenorii ar trebui să ia în considerare oportunitățile oferite de zona geografică, Dunărea și proximitatea cu Marea Neagră și cea mai importantă resursă, tinerii.
Succesul unui business poate fi măsurat prin mărimea cifrei de afaceri, numărul de angajați sau continuitatea afacerii, cât rezistă pe piață. Consider că echilibrul dintre viața personală și viața ca antreprenor este cel mai important.
Antreprenorii din Brăila sunt dezbinați, iar orice eveniment care se organizează în sprijnul dezvoltării mediului de afaceri local este binevenit și felicit inițiativa dumneavoastră. Noi, antreprenorii, contăm pe voi, dar și voi, profesioniștii contabili, să contați pe noi pentru a dezvolta afacerile din acest oraș poate până la nivelul de acum 100 de ani când Brăila reprezenta ceva la nivel național și internațional”.
Mihaela Ciorășteanu, șef administrație AJFP Brăila, s-a referit la buna colaborare dintre ANAF și CECCAR, menționând că de multe ori opiniile experților contabili sunt aplicate în propunerile de modificare a legislației. „Consider că ar trebui crescute contribuția și rolul profesionistului contabil în relaționarea cu antreprenorul, succesul unui business depinzând în mare măsură de existența unui profesionist contabil bun și a unui jurist. Apreciez organizarea acestei întâlniri. Prin astfel de întâlniri se sudează relațiile dintre antreprenor și expert contabil, fiind, totodată, și în avantajul ANAF, ca beneficiar al acestei bune relaționări”, a mai spus șeful AJFP Brăila.
Liviu Arhire, inspector șef ITM Brăila, este de părere că antreprenorii ar trebui să aibă în vedere și necesitatea serviciilor de resurse umane, care sunt importante pentru orice afacere.
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc