
Filiala București, prezentă la a VIII-a ediție a Conferinței Fondurile Europene
Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016 » Agenda CECCAR
Președintele Filialei CECCAR București, lect. univ. dr. Florentin Caloian, și Alexandru Paru, vicepreședinte al filialei, au participat joi, 30 iunie, la a VIII-a ediție a Conferinței Fondurile Europene, organizată de Ziarul BURSA sub genericul Absorbția finanțărilor europene – șansă de modernizare pentru România.
Evenimentul a avut loc în Aula „Costin Murgescu” a Institutului Bancar Român și a reunit nume importante ale mediului economic, dintre care amintim: Liviu Rogojinaru – secretar general Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Adina Moga – director OIPSI – Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Ilie Dan Barna – secretar de stat, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), Achim Irimescu – ministrul Agriculturii, Gabriel Friptu – director general, Direcția Generală Programe Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Unul dintre subiectele abordate l-au constituit obiectivele Ministerului Fondurilor Europene, fiind dezbătute aspecte precum închiderea în condiții optime a programelor operaționale 2007-2013 și lansarea apelurilor pe noua perioadă de programare 2014-2020, precum și eficientizarea unor proceduri în abordarea și gestionarea fondurilor europene.
De asemenea, conferința a prilejuit exprimarea unor puncte de vedere ale oficialităților prezente la eveniment cu privire la progresele și problemele latente în procesul de absorbție, fiind expuse totodată soluții de îmbunătățire a gradului de absorbție a fondurilor europene și modalități de evitare a repetării greșelilor din exercițiul 2007-2013.
Alte puncte înscrise în agenda conferinței au fost legislația achizițiilor publice, realizări românești cu bani europeni și sprijin bancar pentru fondurile europene.
Discuțiile din cadrul întâlnirii au evidențiat principalele aspecte care au îngreunat absorbția fondurilor europene – pentru intervalul 2007-2013, precum și modalitatea în care experiența și concluziile rezultate din vechiul program vor fi puse în practică în perioada următoare. De asemenea, participanții au fost informați asupra faptului că România, în ceea ce privește absorbția fondurilor europene pe noul cadru de finanțare, nu se află cu mult în întârziere față de celelalte state membre, gradul de absorbție fiind de aproximativ 1% la nivelul întregii Uniuni Europene. În opinia secretarului de stat MFE, Ilie Dan Barna, „miza fundamentală pentru țara noastră o constituie, în acest moment, îmbunătățirea mecanismului desemnării și lansarea de noi ghiduri de finanțare, care au devenit, alături de închiderea intervalului de finanțare 2007-2013, priorități la nivelul conducerii MFE”.
Așa cum au arătat oficialii MFE, la momentul actual sunt deschise linii de finanțare cu un buget total de 45% din alocarea financiară a României pentru întregul interval 2014-2020, o pondere mare din această sumă fiind din Programul de Infrastructură Mare (POIM), pentru care, deocamdată, se pare că există probleme privind numărul mic de proiecte la nivelul administrațiilor publice locale și centrale.
Totodată, directorii autorităților de management prezenți au confirmat, în legătură cu mult așteptatele programe PNDR și proiectele destinate IMM-urilor finanțate prin Programul Operațional Regional, deschiderea liniilor de finanțare până la 1 august 2016.
Oficialii prezenți au evidențiat importanța implicării experților financiari în scrierea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană și, totodată, au îndemnat consultanții și beneficiarii să includă în echipele de proiect astfel de experți, în vederea obținerii rezultatelor previzionate.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic şi sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferinţele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Ţara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri şi spectacole de muzică modernă
Concursul internaţional „George Enescu”. Pe podium, înalta ţinută artistică şi virtuţile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziţie internaţională Leonardo da Vinci, la Buşteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaţilor”