Filiala CECCAR Brăila: Sesiune de informare destinată microîntreprinderilor privind accesarea fondurilor europene
Numărul 12, 14-20 iunie 2016 » Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Brăila a găzduit, la 9 iunie, o sesiune de informare pentru potențialii beneficiari de fonduri europene cu privire la apelul de proiecte lansat în cadrul POR 2014-2020, destinat microîntreprinderilor, în cadrul Axei prioritare 2.1.A – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri. Întâlnirea a fost moderată de directorul executiv al filialei, Carmen Tamași Klaus. Au participat, alături de membri ai filialei, dr. ec. Iuliana Cristina Panaitescu – director al Direcției audit intern ADR SE și formator CECCAR, și Victoria Gheorghe, expert contabil, membru al Comisiei de sprijin pentru membri, constituită la nivel local pe specializarea fonduri europene.
Au fost prezentate, pentru început, condițiile specifice de accesare a fondurilor din cadrul POR 2014-2020, Axa 2.1.A – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, microîntreprinderi – detalii cu privire la axa prioritară, prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, obiective, regiunile în care se pot solicita finanțări, acțiuni sprijinite, indicatori priorități, indicatori de proiect, tipul apelului de proiecte, perioada de depunere a cererilor de finanțare, modalitatea de aplicare în platforma MySMIS, valoarea eligibilă minimă, criterii de eligibilitate pentru solicitanți, procesul de completare a cererii de finanțare, evaluare, selecție și contractare a proiectelor.
Discuțiile au continuat prin prezentarea eligibilității proiectului și a cheltuielilor specifice cuprinse în ghidul solicitantului 2.1.A – microîntreprinderi – tipuri de cheltuieli eligibile, asemănări și deosebiri constatate în decontarea cheltuielilor, studiu comparativ cu perioada precedentă de implementare a fondurilor europene.
De asemenea, au avut loc dezbateri pe baza legislației în domeniul achizițiilor publice – Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – prezentare generală.
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului