Filiala CECCAR Călărași: Ședință a Comisiei de Dialog Social
Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016 » Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Călărași, prin directorul executiv George Coman, a participat, la 23 iunie, la ședința lunară a membrilor Comisiei de Dialog Social, care a avut loc la sediul Instituției Prefectului din județ.
La întâlnire au fost prezenți prefectul județului Călărași, George Iacob, și reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate, ai administrației publice locale și centrale.
Printre subiectele abordate cu prilejul acestei întâlniri s-au numărat măsurile întreprinse pentru dezvoltarea învățământului profesional și măsurile privind ocuparea forței de muncă ce vin în sprijinul absolvenților.
Filiala Călărași se implică activ în viața economică și socială a județului, un demers în acest sens fiind participarea la astfel de întâlniri, în care reprezentanții mediului profesional își pot aduce contribuția prin experiența acumulată.





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești