Filiala CECCAR Vâlcea: întâlnire de lucru cu participarea Inspectoratului Teritorial de Muncă
Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016 » Agenda CECCAR
Președintele filialei Vâlcea, ec. Vasile Cocoș, și directorul executiv, ec. Valentina Crînguș, au organizat, în 20 mai, la sediul filialei, o întâlnire de lucru cu reprezentantul ITM de la nivel local, ec. Elena Livia Nicolae – inspector Relații de muncă.
Acțiunea a fost structurată în două părți: informare privind noutățile legislative, actele normative care modifică sau completează legislația muncii și clarificarea diferitelor spețe pe care profesioniștii contabili le întâlnesc în activitatea lor.
Așadar, întâlnirea a avut ca punct de pornire informarea membrilor privind modificarea salariului minim pe economie de la 1 mai 2016, implicit a declarațiilor aferente, și faptul că, începând cu 29 aprilie a.c., ITM pune la dispoziția angajatorilor o versiune actualizată a portalului pentru transmiterea registrului de evidență a salariaților în format electronic, conform prevederilor HG nr. 500/2011, cu modificările și completările ulterioare – Revisal 6.0.5 – care cuprinde: actualizarea nomenclatorului COR; actualizarea nomenclatorului SIRUTA; posibilitatea de a înregistra un salariat apatrid; cetățenia unui salariat se va înregistra la nivel de țară de apartenență; un salariat român se va putea înregistra și cu act de identitate: alt tip de act de identitate românesc; pentru un salariat trebuie precizată țara de domiciliu/reședință; radiere salariat; radiere contract; nomenclator temeiuri de suspendare; nomenclator temeiuri de încetare; prelungire detașare; corecție reactivare; transfer contracte; schimbare loc de muncă; schimbare gestiune registru.
Întâlnirea a continuat cu o dezbatere amplă pentru clarificarea diferitelor spețe din domeniul legislației muncii, la care pot fi întâmpinate dificultăți de interpretare sau aplicare.

Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului